Vineri, 17 iunie, la Parohia Comănești din județul Botoșani a avut loc Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Darabani.
Această activitate a ajuns la cea de-a VI-a ediție și se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. Ziua a început cu slujirea Sfintei Liturghii în sobor de preoți, condus de părintele protopop Costică Pînzariu, la care s-au adaugat părintele Ioan Puiu, coordonator al activităților pentru tineri din Arhiepiscopia Iașilor, pr. Adrian Nazare, misionar protopopesc, pr. Andrei Silviu Grigore, responsabil tineret pentru protopopiatul Darabani, precum și preoții organizatori.
După Sfânta Liturghie a urmat conferința susținută de părintele arhim. Melchisedec Sandu, starețul mănăstirii Știubieni, iar în continuare a avut loc un program de activități stabilit pe trei sesiuni.
Mulțumim pe această cale părintelui Valentin Costaș de la Parohia Comănești, gazda noastră pentru această activitate a tinerilor din protopopiatul Darabani. (pr. Andrei Grigore)