Ziua de 21 iunie 2022 va rămâne pentru comunitatea celor care vremelnic se află în Penitenciarul din Botoșani, cât și pentru cei care lucrează în acest loc, un moment de mare bucurie duhovnicească. Oaspete de seamă le-a fost Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a săvârșit Sfânta Liturghie la Capela „Duminica Tuturor Sfinților”, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Au fost pomeniți cei care au pătimit în închisoare la Botoșani precum și cei care au ctitorit acest sfânt locaș. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți la răbdare și credință puternică pentru că doar așa se poate trece prin marile încercări ale vieții. Totodată, a readus în memorie felul în care Mântuitorul Iisus Hristos a răbdat umilințe, jigniri și moartea pe cruce, fără vreo vină, pentru păcatele noastre. Jertfa Lui este pentru toți, chiar și pentru cei din închisori. El ne așteaptă pe toți să facem pocăință pentru păcatele noastre și așa cum i-a iertat chiar și pe cei ce L-au răstignit, tot așa și noi trebuie să iertăm pentru a fi iertați.
De asemenea, Părintele Episcop a vorbit celor de față despre Taina Sfintei Euharistii și cu bucurie la finalul Sfintei Liturghii, la momentul cuvenit a oferit Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos celor ce s-au pregătit pentru aceasta. La final a mai subliniat că doar prin comuniune putem moșteni Împărăția Cerurilor. Persoanele private de libertate au primit din partea ierarhului iconițe și rugăciunea de dezlegare a păcatelor. Mai apoi, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, însoțit de directorul unității de detenție, de protopopul de Botoșani și de preotul capelan, a făcut o vizită la câteva camere de deținere unde a adus cuvânt de întărire duhovnicească și a dăruit tuturor cărți de rugăciune.