Duminică, 16 Octombrie 2022
Flavius Popa

Duminică dimineața, 16 octombrie 2022, în jurul orei 6.00, raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Paisie de la Neamț au fost purtate în procesiune și așezate înapoi în Catedrala Mitropolitană. Credincioșii care vor să se închine la moaștele celor doi sfinți sunt așteptați de acum la baldachinul din interiorul sfântului locaș. Momentul din această dimineață încheie seria de evenimente dedicate hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În sunet de toacă și clopot, clericii și voluntarii prezenți, care au rămas peste noapte în curtea mitropoliei, precum și ultimii credincioșii care au trecut pe la baldachinul împodobit din fața Căminului preoțesc, au luat parte la procesiunea de așezare a raclei Sfintei Parascheva înapoi în Catedrala Mitropolitană. Soborul de preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au luat raclele celor doi sfinți și le-au adus înapoi în sfântul locaș.

La final, după ce clericii au rostit câteva rugăciuni către Sfintei Parascheva și Sfântul Paisie de la Neamț, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare către cei prezenți:

„Aducerea Sfintelor Moaște în catedrală nu presupune închiderea zilelor de prăznuire în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva și nici închinarea pe care continuăm să o facem. În prelungirea acestei sărbători care ne umple sufletul an de an, care ne dă nădejde și care ne adună într-o bună lucrare și cinstire pe toți, aducerea moaștelor în biserică presupune doar revenirea noastră în locul în care ele sunt cinstite zi de zi de-a lungul anului și întregirea în cadrul slujbelor, prin cinstirea sfinților. A fost un praznic mare, un praznic care, iată, după doi ani de zile, a reunit preoți, ierarhi și credincioși din toată țara, mulțumind lui Dumnezeu pentru că s-au redeschis porțile închinării celei adevărate, așa cum o facem cu cinstire și cu bucurie. Au fost oameni mulți la rând, au fost mame care alăptau, femei cu copii în brațe, bătrâni care au dus kilometri la rând, pas cu pas, rugăciunea către Sfânta Parascheva, dar n-am văzut la rând nici plâns, nici tânguire, nici victimizare, ci cu inimă bună și cu răbdare au așteptat, stând să-și aducă prinosul de cinstire Sfintei Parascheva. Au adus, totodată, și laudă Domnului Hristos, care prin sfinții Săi Își arată fața cea adevărată, precum spune psalmistul: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”. Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest frumos și binecuvântat timp, mulțumim și celor care ne-au ajutat la împlinirea lucrării cu bună-rânduială în slujirea tuturor închinătorilor și pelerinilor […]. Nu în ultimul rând, vă mulțumim dumneavoastră, celor ce ați fost zile la rând alături de noi, împărtășind această bucurie a sărbătorii și v-ați bucurat de puterea și de bucuria pe care Dumnezeu le împărtășește prin sfinții Săi. Să vă ajute Bunul Dumnezeu să duceți în suflet această bucurie și această putere, să o vestiți celorlalți și să mărturisim cu toții, împreună cu psalmistul, că „minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”.

Începând de acum, cei care vor dori să se închine la racla cu sfintele moaște vor fi întâmpinați de voluntarii Sfintei Parascheva și redirecționați către noul culoar. Moaștele Sfântului Paisie de la Neamț vor mai rămâne la Catedrala Mitropolitană până luni, când se vor întoarce la Mănăstirea Neamț

Potrivit estimărilor făcute de Jandarmerie, peste 260.000 de pelerini s-au închinat la raclele celor doi sfinți.

Conform programului afișat de părinții Catedralei, programul liturgic va continua cu Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.