Cerc pastoral la parohia Căuești

Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, urmat de un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor prezenți de către părintele Ioan Sofragiu de la parohia Borosești, o alocuțiune a părintelui Teodor Mihăilă de la parohia Scânteia, președintele de cerc pastoral, și s-a finalizat cu o dezbatere care se aliniază tematicilor propuse de Patriarhia Română în anul 2022 ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Referatul cu titlul „Adevărata cunoaștere a Lui Dumnezeu prin curăție și prin har – după învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog”, susținut de președintele cercului pastoral, a condus la ample dezbateri și mărturii personale ale părinților prezenți cu privire la modalitățile practice de experiere, comuniune și comunicare cu „Lumina vieții” (Ioan 1, 4).

Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022), al treilea mare teolog al Bisericii Ortodoxe, alături de Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Grigorie de Nazians (330 – 389/390), este cunoscut mai ales pentru învățăturile sale despre rugăciunea minții și despre lupta duhovnicească cu patimile și cu gândurile rele. O preocupare constantă a Sfântului Simeon a fost Sfânta Treime – „obiectul” ultim al întregii teologii. Opera sa se constituie, într-un „veritabil și pasionat manifest împotriva teologiei intelectualiste, scolastice și formaliste ce se înfiripase în Bizanț, desprinsă practic de realitatea sacramentală a Bisericii, și care încetase să mai fie mărturie a experienței spirituale concrete a comuniunii personale a credinciosului în Biserică cu Sfânta Treime”[1]. Contestat de unii contemporani și până astăzi, Sfântul Simeon ne transmite un mesaj clar peste veacuri: Duhul Sfânt este cel care luminează mintea spre cunoașterea și trăirea autentică a Lui Hristos. Nu te poți scufunda fără „sfințenie” în adâncurile Lui Dumnezeu.

Sfântul Simeon rămâne model de smerenie, de rugăciune, de viață trăită și aliniată scopului ultim al omului – mântuirea.

Concluziile desprinse în urma dezbaterii temei amintite au deschis noi provocări spre actualizarea și întărirea credinței personale a credincioșilor și a păstorilor, spre așezarea într-o zonă a firescului și normalității vieții cu Hristos, într-o societate secularizată, care distorsionează lumina amestecându-o cu întunericul.