Părintele Claude Delangle, unul dintre cei mai buni soliști și profesori de saxofon din lume, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.
Ceremonia de decernare a titlului a avut loc joi, 3 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Casa Balș din strada Cuza Vodă, în sala Eduard Caudella.
La eveniment au participat reprezentanți ai oficialităților locale, cadre didactice, dar și studenți ai prestigioasei universități ieșene. A fost prezent, de asemenea, și părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în calitate de delegat din partea IPS Părinte Mitropolit Teofan.
„Ne bucurăm de prezența, la Iași, a maestrului Claude Delangle, care este și preot în Biserica Ortodoxă, ne bucurăm că a primit această înaltă distincție a Universității de Arte din Iași și titlul de cetățean de onoare al orașului nostru. Îmi spunea într-o discuție înainte de ceremonie că a simțit aici, la Iași, o anumită pace și duhul Sfintei Cuvioase Parascheva, astfel încât cred că profesorul, maestru și nu în ultimul rând preotul Claude Delangle a devenit un fiu al Iașului și, cu siguranță, această legătură care s-a concretizat astăzi va avea și în viitor ecouri frumoase”, a transmis părintele Constantin Sturzu.
Conform uzanțelor academice, „Laudatio”, care prezintă activitatea academică a celui care primește acest titlu, a fost rostit de către lector univ. dr. Florin Fodor. La final, pr. prof. Claude Delangle a mulțumit conducerii Universității „George Enescu” pentru această înaltă distincţie, dar și colegilor și colaboratorilor săi:
„Onorat auditoriu, mă adresez în fața dumneavoastră cu binecuvântarea IPS Părinte Iosif și a IPS Părinte Teofan. Ați constatat, cu siguranță, emoția pe care această onoare mi-a provocat-o, atât mie, cât și soției mele, Odile. Acest titlu reprezintă cea mai mare grantificare din viața mea. Personal, nu consider că sunt demn de acest titlu, însă în calitate de reprezentant al universității și al activității mele, am acceptat această onoare, privind-o ca pe o responsabilitate profesională. Îl primesc, așadar, în numele, tuturor colaboratorilor și muzicienilor pe care îi reprezint, dar și a colegilor saxofoniști români, pe care îi apreciez enorm […]. Vă mulțumesc, d-le rector, pentru acest titlu pe care mi l-ați acordat astăzi și mă plec în fața predecesorilor mei care au primit această distincție din partea Universității de Arte, universitate care poartă numele marelui compozitor George Enescu, un om foarte drag nouă, parizienilor, un om care onorează Moldova și întreaga Românie, dar și întreaga lume a muzicii”.
Cine este pr. prof. Claude Delangle?
Părintele Claude Delangle este considerat unul dintre cei mai mari saxofoniști contemporani și cel mai bun profesor de saxofon din lume. A evoluat ca solist cu prestigioase orchestre, cum ar fi cele ale Radio BBC Londra, Radio France, Radio Finlanda, WDR Köln, Filarmonica din Berlin, Kioi Tokyo.
A obținut mai multe premii ale Conservatorului Național Superior de Muzică din Paris și a fost numit profesor la această instituție în 1988, unde a creat cea mai prestigioasă școală de saxofon din lume. Promotor entuziast al suflătorilor francezi, cântă cu Garda Republicană, Forțele Aeriene, Poliția Națională și cu Marina SUA. A creat 150 de lucrări de Berio, Amy, Berio, Denisov, Dufourt, Grisey, Jolas, Piazzolla, Stockhausen, Taïra, Campana, Dubedout, Durieux, Hosokawa, Hurel, Jarrell, Jodlovski, Lauba, Leroux, Lopez-Lopez, Louvier, Mantovani, Matalon, Naon, Natsuda, Nodaïra, Robin, Strasnoy, Tanada, Ton-That Tiêt printre alții. Crearea și transmiterea îi motivează activitatea muzicală.
Predă cursuri de interpretare în SUA, Japonia, Coreea, Rusia și Europa. Președinte al Association Internationale pour l'Essor du Saxophone (Asociației Internaționale pentru Dezvoltarea Saxofonului), este și organizatorul Întâlnirilor de la Boulogne între compozitori și saxofoniști.
Muzicianul, convertit la Ortodoxie împreună cu soția, Odile, în 1984, slujea deja din 2005 ca diacon, iar din 2017 ca arhidiacon, la Parohia Louveciennes din Franța, păstorită de Protoiereul Marc-Antoine Costa de Beauregard. A fost hirotonit preot acum un an, pe seama parohiei ortodoxe francofone Sfântul Gherman și Sfântul Clodoald din Louveciennes a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.