Tinerii din ASCOR și ATOR Iași au fost premiați luni, 5 decembrie, în cadrul „Galei Voluntarului Ieșean”, desfășurată în sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților din Iași.
„Gala Voluntarului Ieșean“ este o competiție locală pentru mișcarea de voluntariat din Iași. Această competiție își propune să ofere o binemeritată recunoaștere publică a persoanelor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în comunitatea din care fac parte.
Misiunea acestui proiect este de a facilita dialogul și acțiunile comune a tuturor factorilor interesați de mișcarea de voluntariat în vederea dezvoltării sustenabile a voluntariatului în județul Iași.
„Titlul de „Proiectul educațional al anului 2022” nu este obținut de o singură persoană, ci de o echipă de oameni dedicați. Acesta este un semn de recunoștință față de voluntari pentru munca depusă în cele 7 luni de derulare a Caravanei ASCOR. În spatele titlului stau zeci de ore ale voluntarilor care au ales să își dedice timpul misiunii cu tinerii. Participarea la atelierele de formare, pregătirea materialelor, studiul individual și, bineînțeles, implicarea în cele 55 de localități în care am poposit sunt doar o parte din efortul depus de cei 75 de voluntari în cadrul proiectului. Titlul câștigat se îndreaptă și către preoții parohi, care au avut deschidere pentru o bună colaborare, susținătorii proiectului nostru, dar și persoanelor care ne-au sprijinit cu un gând bun în momentele dificile”, a transmis Grigorie Pijin - responsabil proiect în cadrul ASCOR.
„Titlul de „Organizația anului” pe care ASCOR Iași l-a câștigat la „Gala Voluntarului Ieșean” se datorează în primul rând voluntarilor și celor care au făcut și fac binele, în mod natural, liber și smerit. Impactul celor mai multe activități ale asociației rămâne ascuns, noi urmărind în mod prioritar să facem binele accesibil nouă, dar și însușirea și îmbogățirea patrimoniului spiritual și cultural pe care asociația noastră l-a format în cei 32 de ani de activitate neîncetată. Putem aminti și enumera multe activități, statistici și voluntari care au trecut prin asociație, însă la finalul zilei ne dăm seama că roadele muncii se văd în viața tinerilor implicați, în viața celor de lângă noi, care se schimbă în bine, prin mila lui Dumnezeu. De aceea, implicarea în acțiuni de voluntariat este prea valoroasă pentru a fi recompensată prin cele materiale. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și ne rugăm Sfintei Parascheva să ne lumineze în lucrarea noastră”, a subliniat Iulian Tomeac, președinte ASCOR Iași.
„Premiul pentru Proiectul Social al anului câștigat de Tabăra din pridvorul satului a venit ca o încununare a ceea ce s-a întâmplat în această vară în Arhiepiscopia Iașilor. Pentru noi, organizatorii, cei 7500 de beneficiari, 180 de voluntari, 75 de parohii nu au fost doar simple cifre. Am întâlnit suflete și locuri la care am încercat să adăugăm bucurie, entuziasm, speranță, curaj și gândul că Biserica este tot timpul aproape de comunitate prin implicare directă și reală. Ce s-a întâmplat de fapt a fost că tinerii pe care i-am întâlnit au simțit că Biserica, prin preoții și voluntarii săi, face ceva concret pentru ei. În această vară și pe tot parcursul anului, Biserica a arătat că se preocupă cu adevărat de problemele reale ale tinerilor. Nu am reușit să ajungem la toți tinerii din Eparhie în aceste luni, dar știm că încet, încet proiectul va crește, taberele se vor răspândi și vom atinge fiecare punct de pe harta Arhiepiscopiei Iașilor, fiecare suflet de copil. Ne dorim ca în următorii ani să nu lăsăm #NiciunCopilFărăVacanță!”, a transmis Pr. Mihail Siminciuc, responsabil proiect în cadrul ATOR.
„Tabăra din pridvorul satului a fost pentru mine ce n-au fost cei 12 ani de școală. Este proiectul care m-a scos din zona mea de confort, m-a pus în fața celorlalți și mi-a dat șansa să-mi descopăr darurile. Am cunoscut copii care aveau mai puțin și se bucura mai mult, oameni care nu știu să spună nu când e vorba să dea o mână de ajutor și părinți care se dăruiesc necondiționat. Cele mai importante lecții din viața mea le-am avut în satele Moldovei, în verile în care am fost voluntar în Tabăra din pridvorul satului”, a subliniat Alin Dezso, membru în echipa de organizare.