Duminică, 25 decembrie 2022, de praznicul Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Numeroși ieșeni s-au aflat în această dimineață la Catedrala din centrul orașului, unde au celebrat slăvitul praznic al Nașterii Domnului. Slujba de Crăciun a fost săvârșită de către Părintele Mitropolit Teofan alături de un sobor de clerici.
După citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul le-a adresat câteva cuvinte celor prezenți la slujbă:
Un colind minunat mărturisește un mare adevăr zicând: «Leru-i Doamne, Leru-i Ler, faceți dar Pământul Cer». Aceasta este și chemarea pe care sărbătoarea de față o adresează fiecăruia și anume să creeze prin puterea lui Dumnezeu cât mai multe spații de cer, aici, pe pământ. Despre Sfântul Paisie de la Neamț, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 300 de ani, conștiința liturgică a Bisericii în cântările de la privegherea sărbătorii închinate acestuia spun că Sfântul și-a făcut din inima sa și din mintea sa cer, iar în centrul minții sale a așezat tronul lui Dumnezeu cel în Treime lăudat. Și mai mult, spune cântarea liturgică, Sfântul Paisie a făcut din mănăstirile Moldovei cer pământesc, arătându-ne prin aceasta că și noi, chiar dacă suntem mărunței în cele ale credinței spre această mare taină a trăirii Împărăției lui Dumnezeu încă din această lume, putem duce o viață de cer încă de aici. Desigur, suntem departe de aceasta, dar creștinul este chemat să nu uite că acolo ar trebui sa fim, chiar dacă suntem acolo unde suntem. Și cum se poate împlini și în viața noastră Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, adică cerul pe pământ, cum s-a împlinit la nașterea din Betleem? Printr-o viață cât mai sfântă și cât mai smerită în sfintele mănăstiri sau printr-o viață curată și sfântă arătată în mod special prin nașterea de prunci în viața de familie. Acestea sunt cele două căi pe care Dumnezeu le-a așezat în fața oamenilor, căi prin care omul urcă la cer și Dumnezeu coboară pe pământ.
În cadrul slujbei arhierești, Ioan Dulgheriu, psalt al Catedralei Mitropolitane a fost hirotesit întru ipodiacon, iar teologul Ionuț Pușcașu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Sfântul Pantelimon” din Bașeu-Hudești, Protopopiatul Darabani.
Credincioșii veniți în număr mare de sărbătoarea Nașterii Domnului la Catedrala Mitropolitană din Iași, au fost colindați de corul „Sanctus” și au primit binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.
Vă invităm să accesați și: (Video) Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Mitropolitană din Iași