În calendarul Bisericii noastre, în ziua de 26 ianuarie este pomenit Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Acest moment va fi marcat în mod deosebit la Iaşi, în Catedrala Mitropolitană, unde se află spre închinare sfintele sale moaşte.
Astfel, astăzi, pe 25 ianuarie, începând cu ora 16.00, în prezenţa Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va fi săvârşită Privegherea închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, soborul slujitor oficiind slujbele Vecerniei unită cu Litia şi Utrenia.
În ziua de cinstire a Sfântului Iosif cel Milostiv, joi, pe 26 ianuarie, după citirea Acatistului, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de la ora 9.00, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul Psaltic „Chivotul”.
Menţionăm că în această zi, credincioşii vor putea asista la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi în Paraclisul Ecclesia din Muzeul Mitropolitan, dar şi în Biserica „Sfântul Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană, dis de dimineaţă, începând cu ora 6.30.
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv (1818-1902) a fost Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1875-1902), fiind cel care a finalizat zidirea Catedralei Mitropolitane din Iași, în anul 1886, începută de marele mitropolit Veniamin Costachi, la începerea căreia, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a și fost de față la Iaşi, pe când era copil.
Un orfan ajunge mitropolit
Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ținutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus în obștea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași, unde tânărul Ioan a învățat ascultarea, smerenia, precum și slujirea lui Dumnezeu și a semenilor aflați în suferință. După o vreme, cei doi au mers la Mănăstirea Sfântul Samuil din Focșani. Plecând apoi la Buzău, a îmbrăcat sfântul și îngerescul chip, primind, de la marele episcop Chesarie al Buzăului, numele de Iosif, după numele întâiului episcop al Argeșului.
Făgăduinţă de suflet: zidirea Catedralei Mitropolitane din Iaşi
Același Chesarie l-a hirotonit diacon și l-a îndrumat la învățătura de carte, pe care a deprins-o la Seminarul de la Buzău, apoi la Academia „Sfântul Sava” din București. Fiind hirotonit Episcop-vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu titulatura Iosif al Mirelor, urma cu vrednicie faptelor Sfântului Ierarh Nicolae. În anul 1873 fost ales Episcop al Argeșului, iar peste doi ani, Mitropolit al Moldovei, împlinindu-și cu multă osârdie chemarea și slujirea arhierească. Având făgăduință în suflet către fostul mitropolit Veniamin Costachi, Iosif a încheiat zidirea Catedralei Mitropolitane în anul 1886, începută de marele Veniamin.
„Bani pentru o pâine!”
Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif au fost acestea două: sfințenia vieții și milostenia. Cu aceste două mari virtuți a întrecut pe toți, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câștigat cinstea celor mari, a ridicat de jos pe mulți deznădăjduiți, a adunat în jurul său pe cei săraci și nebăgați în seamă și a adus la Hristos pe mulți, chiar și necreștini, prin pilda vieții sale. Fără a căuta la fața omului, s-a îngrijit cu multă milă de săraci, de orfani, de văduve și de elevi, împărțind totdeauna tot ceea ce avea, dând chiar și rasa de pe el și toate darurile pe care le primea; ba și împrumutându-se de la duhovnicul său ori de la alții pentru a putea face milostenie, la sfârșitul fiecărei luni fiind dator către alții, numai să nu rămână dator el față de săraci. Niciodată nu dădea mai puțin de o pâine, căci gândul lui acesta era: „Bani pentru o pâine!”.
Păstorind cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci și șapte de ani, s-a mutat la cereștile lăcașuri cu pace în ziua de 26 ianuarie a anului 1902. Poporul l-a numit încă de atunci „Iosif cel Sfânt și Milostiv”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul Sfinților, statornicind ca zi de pomenire a sa 26 ianuarie. Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a avut loc în anul 2018, pe 25 martie.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor