În prima duminică din Postul Mare, 5 martie, numită de tradiția Bisericii și Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
În această dimineață, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Iașilor au fost întâmpinați de părinții catedralei la Reşedinţa mitropolitană, după care alaiul a mers în procesiune spre sfântul locaș, slujitorii purtând în mâini icoane, în amintirea evenimentelor din 11 martie 843 de la Constantinopol. După ce s-au închinat la moaștele celor doi sfinți care ocrotesc Catedrala Mitropolitană, clericii au săvârșit pentru prima dată în Postul Sfintelor Paști Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.
Tot astăzi, după citirea pasajului evanghelic, s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2023. Conform cuvântului transmis de Sfântul Sinod, și citit de către părintele arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, ziua de astăzi ne amintește de momentul când în secolul al VIII-lea a apărut o nouă rătăcire, conform căreia cinstirea icoanelor și a sfintelor moaște ar fi o idolatrie. În fața acesteia, reprezentanți de seamă ai Bisericii au arătat că icoanelor nu li se aduce un cult de adorare, ci, prin cinstirea lor, sunt venerate persoanele sfinte, pictate, înfățișate pe ele. Nu se cinstește materia din care sunt confecționate icoanele, ci sfinții pe care îi reprezintă icoanele.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ținut un scurt cuvânt în care a afirmat că Biserica îi cheamă pe credincioși să păstreze dreapta credință și să cinstească întreaga lucrare a ei:
Aduceam slavă, laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru această sfântă zi, închinată mamei noastre - Biserica, zi închinată Bisericii dreptslăvitoare, zi închinată tuturor fiilor și fiicelor Bisericii Ortodoxe de aici și de pretutindeni. Din Pastorala Sfântului Sinod am înțeles rațiunea pentru care se cuvine să cinstim sfintele icoane ale Sfintei Treimi, ale Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale sfinților îngeri și ale tuturor sfinților. Chemarea Bisericii astăzi către toți fiii ei este aceea de a păstra adevărul de credință, de a cinsti sfintele icoane, sfintele moaște și toate lucrările sfinte care se săvârșesc în Biserica cea adevărată, în Biserica Ortodoxă.
De asemenea, ierarhul a menționat că Mântuitorul Iisus Hristos s-a jertfit pentru ca omul – icoană a lui Dumnezeu – să fie restaurat:
În același timp, chemarea Bisericii astăzi este de a afla și de a înțelege adevărul că omul a fost creat de Dumnezeu pentru a fi icoană a Lui. Omul este o icoană a lui Dumnezeu în Treime lăudat. Dar boala păcatelor de multe feluri, iluziile deșarte arătate în multe chipuri, ispita autodumnezeirii luciferice, adică a deveni Dumnezeu fără de Dumnezeul cel adevărat, au întinat, au atins, au stricat această sfântă icoană a lui Dumnezeu, care suntem noi, oamenii. Domnul s-a pogorât din Cer întrupându-se în chip de om, a murit și a înviat tocmai pentru a restaura această icoană a Sa, acest chip al Său. Ne-a dăruit Domnul Dumnezeu putere, ca întorcându-se pe Sine, această icoană a Sa, care suntem noi, să fie restaurată, să fie restabilită prin smerenie, prin pocăință, dar mai ales prin dragoste. Prin rugăciunea cea de toată vremea, prin citirea Scripturilor, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, și toate acestea împlinite în duh de jertfă.
Totodată, IPS Teofan a arătat că prin cinstirea aproapelui, omul poate dobândi Împărăția lui Dumnezeu:
Ziua de astăzi este închinată adevărului de credință al Bisericii noastre Ortodoxe, adevăr care se cuvine a fi cunoscut, trăit și mărturisit. Totodată, astăzi suntem chemați să cinstim și icoana lui Dumnezeu care este omul, să îl cinstim și pe semenul de lângă noi, pe cel de departe de noi. Semenul nostru este viața noastră. Semenul nostru este mântuirea noastră. Semenul nostru este raiul nostru. Semenul nostru este Împărăția lui Dumnezeu dobândită prin puterea Preasfintei Treimi. De aceea, se cuvine să cinstim acest chip, că de este prietenul nostru, că este dușmanul nostru, că este din neamul nostru, că este membru al altor neamuri, că este de credința noastră sau de alte credințe, se cuvine a cinsti întotdeauna a cinsti întotdeauna această icoană a lui Dumnezeu, care sunt semenii noștri.
În încheiere, Părintele Mitropolit și-a exprimat apropierea față de victimele cutremurelor care au avut loc luna trecută în Turcia și Siria, menționând totodată că alături de colecta organizată pentru Fondul Central Misionar s-a mai realizat o colectă pentru cei afectați de seism.
Astăzi, în cadrul Sfintei Liturghii, teologul Gelu Ioniță a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Târgu Neamț.
La sfârșit, ieșenii, precum și pelerinii care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, au fost binecuvântați de cei doi ierarhi.
Următoarea duminică din Postul Mare este închinată cinstirii Sfântului Grigore Palama al Tesalonicului, unul dintre apărătorii Ortodoxiei.
Vă invităm să accesați și: (Video) Prima Duminică din Postul Sfintelor Paști, Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Mitropolitană din Iași