Marţi, 21 martie, începând cu ora 18.30, va avea loc în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, un nou moment deosebit din seria de întâlniri desfăşurate sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”.
Invitaţii evenimentului vor fi pr. Radu Sever Ungureanu, preot de caritate la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi, dl. Cristian Filip, autorul cărţii „Postul, terapia desăvârșită”, şi dr. Eugen Gazzi, medic primar medicină internă, Spitalul „Providenţa”, iar moderatorul întâlnirii va fi Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Acesta este primul eveniment din acest an din seria de întâlniri organizate sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”, care cuprind, pe lângă lansări de carte şi conferinţe, concerte, proiecții de film sau expoziții, al căror specific să fie rezumat prin trei cuvinte cheie, „prelegeri”, „dialoguri”, „comuniune”, care subliniază ideea de deschidere de la o persoană la dialogul cu o alta și de aici la comuniunea cu ceilalți.
Intrarea la evenimentul de marţi, 21 martie, de la ora 18.30, va fi liberă în limita locurilor disponibile în Sala „Iustin Moisescu”.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor