În cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, 18 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul ieșean Copou. Înaintea oficierii Sfintei Liturghii, ierarhul a binecuvântat Sfânta Masă a bisericii, după ce aceasta a trecut printr-un amplu proces de reparații.
Mulțime de ieșeni s-au adunat ieri dimineață, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, la Biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” pentru a participa la slujba de sfințire a altarului, precum și la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de Părintele Mitropolit.
În predica rostită către cei prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a vorbit despre cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl face omului, prin intermediul Învierii:
Sfânta Liturghie se mai numește și «Euharistie», care tradus din limba greacă în limba română înseamnă «mulțumire». Ori de câte ori venim la Sfânta Biserică și participăm la Sfânta Liturghie, de fapt luăm parte la «Sfânta Mulțumire», pe care o aducem lui Dumnezeu, căci deși vremurile nu sunt ușoare, mai avem parte din când în când și de astfel de momente, dezinteresate din punct de vedere material, sau politic ori de alt gen, și cine ne adună? Dumnezeu ne adună, pentru că știm că de acolo ne este tot darul și tot folosul, și mulțumim în această zi lui Dumnezeu pentru Sfânta Înviere, marele dar, căci ce dar mai mare este acela decât să nu mori niciodată? Să nu moară sufletul tău, să nu aibă moartea ultimul cuvânt, să te cuprindă adevărul că nu dispari în întunericul mormântului. Cuvântul «Paște», tradus din ebraică, înseamnă «trecere». Moartea noastră este Paște, adică trecere de la prima parte a vieții noastre, de pe pământ, la cea de-a doua parte, în Împărăția lui Dumnezeu. Sigur, acest dar este așa de minunat, să ai certitudinea că cei pe care îi iubești nu dispar niciodată. Trec, pleacă, se duc, dar acolo ne ducem și noi, și acest lucru este mesajul cel mai mare, cel mai plin de optimism pe care îl poate avea Biserica, și anume că Hristos a înviat și că El este început al învierii noastre, a celor care nu murim, ci adormim.
La final, având în vedere lucrarea pastoral-misionară excepțională pe care părintele paroh Vasile Vaida o are de 38 de ani în cadrul comunității parohiale ieșene, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a oferit cea mai mare distincției a mitropoliei noastre, „Crucea Moldavă” pentru clerici. Totodată, cei care au sprijinit de-a lungul timpului activitatea bisericii din Copou au fost răsplătiți de chiriarh cu distincții de vrednicie.
Istoricul Nicolae Iorga a sprijinit construcția bisericii
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” se află pe calea ce urcă din centrul orașului spre Dealul Copoului. Ea a fost zidită în condiții dificile, la vremuri de grea încercare. Preotul paroh Petru Manole a inițiat demersurile de construire a bisericii în noul cartier creat atunci. Acesta a fost ajutat și de alte personalități ale vremii, printre care și marele istoric român Nicolae Iorga, care venind la Iași în 1937, a hotărât să sprijine ridicarea noului locaș de cult. Clericul, sprijinit de Consiliul parohial, de arhitectul Nicolae Ghica-Budești și generalul Nicolae Schima, administratorul Ligii Culturale, a realizat punerea pietrei de temelie la data de 3 octombrie 1937. În primăvara anului 1938, au fost demarate lucrările de construcție, conduse de antreprenorul M.D. Verussi. Lucrările s-au finalizat în primăvara anului 1943, iar în Duminica Floriilor, noul locaș a fost sfințit de către Mitropolitul Irineu Mihălcescu. În anul 1986, părintele paroh Vasile Vaida a început diverse lucrări de renovare, consolidare și înfrumusețare, iar ieri, după ce în Sfântul Altar s-au efectuat diferite reparații, Sfânta Masă a fost sfințită.