Sâmbătă, 6 Mai 2023
Mihail Vrăjitoru

În data de 6 mai, la Mănăstirea Agapia, a avut loc evenimentul „Personalitatea și opera Mitropolitului Irineu Mihălcescu”. Programul a cuprins săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de pomenire pentru Mitropolitul Irineu, fiind urmată de o sesiune de comunicări.

 

În prima parte a zilei, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, clerul împreună cu obștea monahală și credincioșii s-au îndreptat spre cimitirul Mănăstirii, unde a fost oficiată slujba de pomenire pentru Mitropolitul Irineu. Apoi, toți cei prezenți au mers în noua bibliotecă a Mănăstirii Agapia, unde IPS Teofan împreună cu PS Nichifor au săvârșit slujba de binecuvântare.

În cea de-a doua parte a zilei, a urmat o sesiune de comunicări referitoare la „Personalitatea și opera Mitropolitului Irineu Mihălcescu”.