Miercuri, 17 Mai 2023

Reprezentanții Ansamblului de Muzică Veche „Anton Pann” din București sunt invitați să concerteze în prima zi a Festivalului de muzică orientală „Dimitrie Cantemir”. Pe 26 mai, la ora 19.00, în Sala Unirii din Iași, fostul Cinema Victoria, publicul se va bucura să redescopere frumusețea muzicii vechi românești.

Pasiunea pentru cultura românească veche și ambiția de a căuta universul muzical specific spațiului românesc din urmă cu câteva veacuri se împletesc perfect în rezultatele membrilor Ansamblului „Anton Pann”. Grupul a luat ființă în anul 2004 și a atras tineri muzicieni, absolvenți ai Universității Naționale de Muzică.

Muzica interpretată cu măiestrie își are sursele în manuscrise medievale provenite din bibliotecile locașurilor de cult, dar și în codexurile și culegerile unor compozitori consacrați precum Ioan Căianu, Petros Peloponesios, Anton Pann, I.G. Zographou Keibeli, George Ucenescu și, nu în ultimul rând, Dimitrie Cantemir. „Anton Pann” este, de altfel, singurul ansamblu românesc care a înregistrat, pentru prima dată în lume, toate compozițiile cu paternitate certă ale domnitorului Dimitrie Cantemir într-un volum unitar. Acesta a fost un proiect foarte important, o premieră absolută, prin care ni se fac cunoscute toate cele 18 melodii autentice create de către Domnitorul Moldovei. 

Încă de la înființare, Ansamblul „Anton Pann” a susţinut recitaluri atât în săli de concert consacrate din București, precum Ateneul Român sau Sala Radiodifuziunii Române, cât şi în alte oraşe ale țării și ale Europei, reprezentând cu succes țara și valorile ei culturale și tradiționale. În Turcia, muzica Ansamblului este extrem de apreciată, reprezentanții acestuia fiind frecvent invitați la concerte în Ankara, Istambul și Izmir, dar și în diferite emisiuni televizate. 

Rezervă și tu un loc la Concertul Extraordinar al Ansamblului de Muzică Veche „Anton Pann”!