Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 28 mai, slujba de sfințire a așezământului social „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Ghigoiești, comuna Ștefan cel Mare, Protopopiatul Piatra Neamț.
Momente de bucurie în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ghigoiești, comuna Ștefan cel Mare din județul Neamț, unde duminică, IPS Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire a noului așezământ social. După ce clericii și credincioșii au mers în procesiune în jurul noului așezământ, Părintele Mitropolit a binecuvântat și a pecetluit Sfânta Masă din Sfântul Altar. În continuare, cei prezenți s-au rugat la Sfânta Liturghie săvârșită pe un podium special amenajat în curtea sfântului locaș.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat aspecte legate de pericopa evanghelică:
Zice Domnul Hristos „Aceasta este viața veșnică, să Te cunoască pe Tine singurul adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”. Aceasta este temelia vieții noastre, să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și pe Fiul său, Iisus Hristos, în Duhul Sfânt. Al doilea lucru necesar pentru noi, pentru familia noastră, pentru parohia noastră, pentru Biserica noastră este unitatea. Ca toți să ne aflăm în același cuget sau să tindem să ne aflăm în același cuget, aceeași simțire, același gând. Domnul Hristos a spus în rugăciunea Sa, prezentă în evanghelia de astăzi, adresându-se Tatălui „Tată, fă ca aceștia toți” adică noi „să fie una, precum noi una suntem”, unitatea fiind atât de importantă pentru viața noastră și pentru viața Bisericii. În al treilea rând, Domnul Hristos se roagă ca noi să avem bucurie și nu orice bucurie, ci bucuria Lui, pentru că zice Domnul „bucuria Mea să fie deplină în ei”. Acestea sunt cele trei lucruri lăsate de Domnul Hristos ca testament pentru noi și pentru Biserica Sa.
Spre finalul Sfintei Liturghii, drept recunoștință pentru activitatea deosebită desfășurată în parohie, părintele Constantin Codrin Bălan a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar toți cei care s-au implicat în aceste lucrări au primit distincții de vrednicie.
Scurt istoric
Biserica actuală din satul Ghigoieşti, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, este strădania şi jertfa enoriașilor, care în 1902, au început să o construiască din piatră şi cărămidă, îndrumaţi de un comitet în frunte cu învăţătorul Constantin Grigore Lefter și părintele paroh Ştefan I. Mariş. Lăcașul a fost sfințit la data de de 4 ianuarie 1915 de către Preasfinţitul Episcop Antim Botoşăneanul. Pictura este în stil renascentist-realist şi este executată în tempera de pictorul I.C. Ionescu din Roman în 1913. În anul 1990 s-au efectuat lucrări de restaurare, iar biserica a fost resfinţită în ziua de 4 noiembrie 1990, de către un sobor de preoţi dimpreună cu părintele protopop Cazan Constantin. Parohia Ghigoieşti numără 232 de familii.