Luni, 29 Mai 2023

În data de 28 mai, satul Ionășeni din comuna Trușești, județul Botoșani, și-a adunat fiii într-o adevărată sărbătoare. Aflată la cea de-a VIII-a ediție, manifestarea intitulată „Întâlnirea fiilor satului” a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în prezența fiilor satului, a oficialităților locale și a invitaților.

Printre cei prezenți, preotul paroh ține să-l amintească pe Radu Linde, strănepot al vrednicului de pomenire preot Nicolae Costinescu, ctitorul bisericii din Ionășeni.

Această zi a avut o încărcătură emoțională aparte, deoarece satul natal rămâne locul cel mai sfânt din lume. Cu emoții mari, fii satului plecați departe s-au întors duminică să aprindă o lumânare la mormintele străbunilor, să colinde ulițele satului, rememorându-și copilăria și amintindu-și cu drag momentul în care, de mână cu bunicii, treceau cu sfială pragul bisericii de lemn „Sfântul Dumitru” din livadă, astăzi monument instoric.

Manifestările au continuat la Căminul Cultural cu un program de activități artistice. (Pr. Crupă Claudiu George)