Miercuri, 14 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Călugăreni și a participat la conferința preoțească semestrială din Protopopiatul Ceahlău.
Preoții din zona Ceahlăului s-au întâlnit miercuri cu chiriarhul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, la biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Călugăreni. După ce au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, clericii au dialogat cu ierarhul și au discutat despre experiențele trăite în comunitățile parohiale. De asemenea, cei prezenți au participat și la un eveniment festiv, prilejuit de aniversarea a 50 de ani de când credincioșii din sat, strămutați atunci din calea noului lac de acumulare „Izvorul Muntelui”, au construit o nouă biserică. Conferința din acest an a făcut parte din cadrul manifestărilor dedicate Anului Omagial și Comemorativ în Patriarhia Română.
La final, Părintele Mitropolit a acordat audiențe preoților parohi.
S-au împlinit 50 de ani de când a fost ridicată Biserica din Călugăreni, sfințită de Patriarhul Iustin Moisescu
Satul Călugăreni, altădată comună, este unul dintre cele aproape 20 de sate strămutate din albia actualului lac de acumulare Izvorul Muntelui. Situat în vecinătatea viaductului de la Poiana Largului, actualul sat Călugăreni este format din 27 de case ce reprezintă adăpostul familiilor rămase în urma strămutării dintre anii 1950-1960. Majoritatea oamenilor comunei au fost strămutaţi începând cu anul 1957. Călugărenii şi-au strămutat biserica veche în satul Leghin, din comuna Pipirig. Puţinii oameni rămaşi în zonă au trebuit să facă să renască şi locul cel mai important al tuturor, cel în care se adunau pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu. Astfel, s-a reuşit ca în anul 1973 să fie finalizată o nouă bisericuţă, al cărei aspect este unul apropiat de al unei case. Locașul a fost sfințit atunci de vrednicul de pomenire Patriarhul Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei. Comunitatea mică a satului Călugăreni nu a mai avut un preot paroh, ci a fost transformată în filie, dar dragostea oamenilor faţă de biserică a rămas în continuare puternică, dorinţa de rugăciune depăşind impedimentul de a avea Sfânta Liturghie mai rar. Perioada 1970 – 1978 a fost cea în care părintele Constantin Stăcescu a slujit și coordonat îndeaproape lucrările de construcție a bisericuței trecând prin vremuri tulburi ale regimului comunist. Părintele Ilie Bucur este cel care a păstorit în perioada 1978 – 1986 parohia. Anii 1986 – 1989 a fost preot Emil Cotârgașanu, iar din 1989 și până în anul 2011 părintele Ioan Irina, parohul din satul Bistricioara este cel care păstorește această comunitate din Călugăreni. Începând cu anul 2011, biserica trece de la poziția de filie la statutul de parohie, preot paroh fiind hirotonit Costel Ştefan. Clericul, timp de 9 ani, depune eforturi considerabile, împreună cu puținii credincioși stricând vechea casă praznicală și construind una nouă, de asemenea se construiește și o clopotniță nouă, o realizare importantă pentru comunitate. Din luna martie a anului 2020 postul de preot paroh rămâne vacant, iar toamna aceluiași an, se face instalarea noului preot paroh, Marius-Emanuel Sandu, primind în mod simbolic de la fostul preot paroh, în prezența părintelui protopop Ionel Cuţuhan, a altor preoți din împrejurimi, a oficialităților locale și a credincioșilor din parohie și din zona Târgu-Neamț, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheia bisericii.