Ediția aceasta va fi una cu totul specială, dedicată Anului comemorativ al imnografilor și psalților. Din acest motiv, i-am invitat la Iași pe unii dintre cei mai importanți interpreți și cercetători ai Artei Psaltice. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Byzantion, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
După 15 ediții emblematice, Masterclass-ul Internaţional de Cânt Bizantin de la Iași reprezintă, fără îndoială, cel mai important eveniment din țară dedicat învățării Artei Psaltice, într-o abordare holistică, de la cursuri practice la prezentări teoretice. Evenimentul s-a bucurat anual de participarea a peste 130 de cursanți din toate regiunile țării (clerici, personal monahal, studenți, elevi, psalți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și eclesiale), profesori, cercetători și interpreți de la universități și instituții de renume din Grecia și din România. Pornim mai departe pe drumul frumos și anevoios cu moștenirea valoroasă lăsată pe umerii noștri de toți invitații de marcă de până acum, în frunte cu cei doi ctitori de suflet, maestrul Lykourgos Angelopoulos alături de arhimandritul Justin Pârvu.
Înscrierile au început, iar organizatorii au pregătit o serie de cinci zile intense de cursuri practice și teoretice de interpretare, de tehnică vocală sau de muzică răsăriteană instrumentală, precum și prezentări de paleografie muzicală.
Și anul acesta va fi prezent la Iași renumitul interpret Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol), care va susține cursuri intensive de interpretare a Artei Psaltice, lucrând la nivel avansat cu un grup select de cursanți care au o vastă experiență în cântarea de strană. Tema de anul acesta, Chinonicul – analiză, execuție tehnică și interpretare va fi îmbogățită cu o nouă temă, Idiomelele Postului Mare de Iacov Protopsaltul. Aceste două cursuri reprezintă un punct culminant din punct de vedere al complexității, înscriindu-se în seria de subiecte abordate în anii precedenți de renumitul maestru.
Urmând tradiția edițiilor anterioare, evenimentul îmbină cursuri practice cu prezentări teoretice, astfel încât cursanții vor beneficia de conferințe, dezbateri și discuții cu caracter interdisciplinar, în limbile greacă și română, asigurându-se traducerea orală consecutivă.
Ediția de anul acesta îl readuce alături de noi pe binecunoscutul cercetător prof. dr. Georgios Konstantinou, dirijor al Corului Bizantin Grec (Atena) fondat de maestrul Lykourgos Angelopoulos (†2014). Prof. Konstantinou, poate cel mai reprezentativ cercetător al notației intermediare și unul dintre cei mai mari teoreticieni în domeniu, vine la Iași cu o temă deosebit de complexă și atrăgătoare: Muzica Bizantină în integralitatea ei. Relația de interdependență dintre tradiția scrisă și cea orală.
Prof. univ. dr. Maria Alexandru (Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic) va avea o serie de prezentări practice, interactive, despre Viața și opera Sfintei Imnografe Kasia, cea mai cunoscută compozitoare a Bizanțului. La aceste prezentări, pe lângă cursanții prezenți, vor participa Ansamblul vocal-instrumental Floralia (Iași), Corul psaltic de copii Mini Byzantion (Iași) și Corul Academic Byzantion (Iași).
Nu puteau lipsi cursurile practice de tehnică vocală. Invitatul special de la această ediție este Marilyn Accaoui Leignel (Liban) care ne introduce în tainele cântului psaltic de sorginte arabă prin prisma vocii feminine. Ca un aspect cu totul inedit, vom avea ocazia să o ascultăm pe cântăreața libaneză interpretând piese inclusiv în limba română.
Tehnica de cânt în muzica bizantină rămâne un domeniu căruia organizatorii îi acordă o atenție deosebită, invitând și anul acesta, alături de Marilyn Accaoui Leignel pe distinsa doamnă Mihaela Grăjdeanu, soprană la Opera Națională Română din Iași.
Cercetătoarea Evangelia Spirakou (Salonic) va avea o prezentare deosebit de interesantă despre Treptele oficiale și practicile corului psaltic în perioada bizantină. De asemenea, în anul dedicat comemorării psalților și imnografilor, ne-am gândit să cercetăm tema prezenței feminine în psalmodie de-a lungul veacurilor și să o invităm pe distinsa cercetătoare să ne vorbească despre Femei și cântarea profesionistă în Bizanț.
Evenimentul va include Privegherea în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița” (marți, 11 iulie, ora 16.00 în Catedrala Mitropolitană din Iași), o prezentare a doamnei conferențiar Zamfira Irina Bucescu-Dănilă despre Onufrie Bratu, reprezentant de seamă al artei caligrafice muzicale din Sfântul Munte, cu exemplificări muzicale făcute de ansamblul Floralia coordonat de domnia sa, care va susține, în cadrul acestei ediții, și un concert cu piese compuse de Dimitrie Cantemir.
Masterclass-ul se va încheia cu Concertul de Muzică Psaltică „Cel ce vrea să învețe musichie…”, care va avea loc vineri, 14 iulie, ora 19.30 în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Pentru înscrieri, accesați formularul: https://byzantion.ro/formular-inscriere/