Vineri, 8 septembrie, de praznicul Nașterii Maicii Domnului va avea loc, la Mănăstirea Sihastria, sfințirea Paraclisului cu hramurile „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Slujba va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Programul va începe joi, 7 septembrie, de la ora 18.00 cu slujba privegherii în cinstea Nașterii Maicii Domnului.
Vineri, în ziua prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, va avea loc, începând cu ora 8.00, slujba de resfințire a paraclisului „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Istoricul Paraclisului Mănăstirii Sihăstria
Paraclisul a fost construit în anii 1946-1947, în timpul păstoririi Patriarhului Nicodim, stareț al Mănăstirii Sihăstria fiind preacuviosul arhimandritul Cleopa Ilie, cu ajutorul credincioșilor din comuna Rădășeni, judeţul Suceava, drept mulțumire pentru adăpostul primit de aceștia în mănăstire în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către preacuviosul arhimandrit Melchisedec Dumitriu, starețul Mănăstirii Neamț, la 26 octombrie 1947.
Lucrările de înfrumusețare care s-au derulat pe parcursul ultimilor ani au constat, la interior, în restaurarea picturii paraclisului de către restauratorii Sorin Pârvulescu și Florentin Calimoceanu, schimbarea tâmplăriei şi restaurarea pardoselii. La exterior s-au realizat consolidarea zidurilor paraclisului, restaurarea fațadelor și alte lucrări de amenajare peisagistică. Lucrările au fost completate cu montarea de policandre noi, realizarea unei noi Sfinte Mese și confecționarea unui mobilier nou. De asemenea, pridvorul paraclisului a fost înfrumusețat cu o pictură nouă, în ulei, realizată de pictorul Valeriu Dolgheriu.
Aceste lucrări s-au desfășurat sub coordonarea și cu purtarea de grijă a starețului Sfintei Mănăstiri Sihăstria, preacuviosul arhimandrit Arsenie Popa, fiind realizate cu ajutorul donatorilor și a binefăcătorilor mănăstirii.