În perioada 19-24 noiembrie, Grupul Psaltic „Melos Paisian” din Iași a desfășurat un miniturneu, participând la hramul chiliei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Schitul Lacu, apoi la Festivalul de Muzică Veche din București.
Astfel, între 20-22 noiembrie, grupul a petrecut două zile pline de cunoaștere și de rugăciune, prin cântare și prin duh, în Sfântul Munte Athos.
Mai întâi, luni, 20 noiembrie, grupul, dirijat de psaltul Dorin Ionescu, a oferit răspunsurile în limba greacă, la slujba de priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Bucuria psalților și a rugătorilor a fost potențată de interpretarea unor partituri aparținând autorilor clasici precum Iacov Protopsaltul, Petru Peloponesiul, Lampadarie sau Kyriazi Hrisopolitou.
Apoi, în primele ore ale dimineții, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie de hram, unde la finalul acesteia, grupul a cântat binecunoscutul „Polihronion” pentru stareț. Deosebită pentru psalți a fost și întâlnirea cu gheronda Gherasim, reprezentantul Mănăstirii „Sfântul Pavel” la toate hramurile schitului, care a apreciat prestația interpretativă a grupului.
Ulterior, în decursul zilei de marți, psalții au vizitat mai multe chilii din Schit, primind povețe duhovnicești de la mai mulți părinți. Spre seară, s-au oferit răspunsurile liturgice la Vecernia săvârșită în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie la paraclisul cu hramul „Sfântului Paisie Aghioritul” (al Chiliei Bunavestire), urmând ca a doua zi să cânte la Sfânta Liturghie în același loc.
După experiența trăită în Sfântul Munte, membrii Grupului s-au îndreptat spre București, acolo unde au participat la Festivalul de Muzică Veche, aflat la cea de a XVIII-a ediție. Astfel, la Biserica „Sfântul Ioan Rusul” – Brâncuși, Grupul Psaltic alături de monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă (Neamț) au susținut o conferință – concert, în care au fost puse în evidență personalitățile muzicale ale domnitorului Dimitrie Cantemir și a Sfântului melurg nou canonizat, Macarie Protopsaltul. Repertoriul interpretat a avut câteva piese în primă audiție precum Irmosul calofonic „De la scaunul său pogorât-a voievoidul” compus de Petru Berechet în cinstea domnitorului Dimitrie Cantemir, „Polihroniu pentru voievodul Moldovei” compus de Sfântul Macarie Protopsaltul și „Kratimă calofonică”, aparținând lui Dimitrie Cantemir.
(Daniel Mironescu - student la Facultatatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași)