În duminica a 29-a după Rusalii - a celor zece leproși, Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Numeroși credincioși ieșeni, precum și pelerinii care au venit pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, au participat în această dimineață la slujba arhierească oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corurile „Chivotul” și „Sanctus” ale Catedralei Mitropolitane.
După citirea pasajului evanghelic rânduit de Biserică în această duminică, Părintele Episcop-vicar a explicat ce înseamnă smerenia:
Smerenia înseamnă un realism duhovnicesc și omenesc, un realism de a mă cunoaște pe mine întreg, de a cunoaște cum lucrează Dumnezeu în viața mea și în istorie, de a înțelege rostul lui Dumnezeu cu mine însumi și rostul multor întâmplări pe care Dumnezeu le pune în timpul nostru, de a înțelege că nimic nu este lăsat la întâmplare. Smerenia înseamnă a-l prețui pe celălalt, înțelegând că și cu el Dumnezeu are un rost. Așa cum, de multe ori, conștiința mă îndreptățește, chiar și în cele ce sunt de poticneală pentru ceilalți sau cele ce sunt scăderi ale mele, tot astfel și el are o taină a lui cu Dumnezeu, pe care poate nu o înțeleg îndeajuns. De aceea, doar cercetându-mă pe mine, mă voi cunoaște așa cum Dumnezeu mă cunoaște.