În Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Patimilor, zi în care a fost instituită Sfânta Euharistie la Cina cea de Taină, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, la Catedrala mitropolitană din Iași.
Ierarhul a coliturghisit cu părinții slujitori ai Catedralei mitropolitane. Credincioși din întreg municipiul au participat la slujbă, majoritatea dintre ei împărtășindu-se la final cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost oferite de psalții Catedralei.
În cadrul slujbei arhierești, au avut loc două hirotonii: diaconul Constantin Costan a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” - Bărbătești, Protopopiatul Pașcani, iar monahul Diodor Prelucă a fost hirotonit întru ierodiacon pe seama Catedralei mitropolitane.
„În ziua de astăzi, Joia cea Sfântă, Dumnezeu, spălând picioarele ucenicilor, a arătat calea smereniei și, în același timp, i-a îndemnat pe ucenicii Săi și pe noi totodată zicând «Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu» și «Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu». Prin acestea, Domnul Hristos ne-a arătat cele două căi fundamentale pe care trebuie să le urmăm în viață. Dacă ar trebui să sintetizăm viața creștină, aceasta înseamnă calea smereniei și calea Sfintei Împărtășanii. Hristos Însuși a bătătorit calea smereniei primul, astfel încât oamenii, preluând modelul și porunca Lui, să se înscrie și ei în această stare”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul de învățătură.
În Joia Mare se oficiază Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La rânduiala Proscomidiei din această zi, preotul scoate încă un Sfânt Agneţ, pentru împărtăşirea bolnavilor şi pruncilor din tot cursul anului.