În ziua Sfântului Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a sfinţit joi, 20 iunie o capelă mortuară, o clopotniţă şi un monument închinat eroilor în cadrul comunităţii ortodoxe din satul Borşeni, comuna Războieni, judeţul Neamţ, moment ce a însemnat o încununare a eforturilor depuse de părintele paroh Ionuţ Secară, enoriași și oficialități locale.
La evenimentul care a avut loc în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Borşeni au mai slujit părintele Nicolae Axentioi, protopop de Târgu-Neamț, părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra-Neamț, dimpreună cu numeroşi preoţi din parohiile vecine. La acest moment înălţător au mai luat parte tatăl părintelui paroh, pr. Cătălin Secară, precum şi fraţii sfinţiei sale, de asemenea preoţi.
În după amiaza zilei de 20 iunie Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a săvârşit slujba Aghiasmei alături soborul de preoţi şi enoriaşii prezenţi în număr foarte mare la sfânta slujbă, iar la final a rostit un cuvânt de învăţătură:
„Pământul neamului nostru este apărat prin credinţa domnitorilor noştri, aşa cum este Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Suntem un popor ce a păstrat această rânduială de pomenire şi grijă faţă de cei decedaţi. În această zi Biserica este plină arătând pe de o parte credinţa în Inviere, pe de altă parte dragostea care ne leagă şi ne dă nădejde dincolo de forţele lumii acesteia. Astfel rugăciunea noastră, în aceste momente, rămâne mărtuire pentru cei trecuţi la Domnul, că sunt vrednici de mila şi grija lui Dumnezeu”.
Ca semn al binecuvântării şi preţuirii s-au oferit distincții de vrednicie celor care s-au ostenit la zidirea lăcaşurilor sfinţite. Ca răsplată pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, părintele paroh Ionuţ Secară a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru clerici. De asemenea, pentru contribuția și aportul financiar aduse la realizarea acestor frumoase lucrări domnul Ioan Asaftei a primit „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”. Distincţii de vrednicie au primit şi doamnele preotese Gabriela Secară şi Maria Secară, mama părintelui paroh.
De asemenea, domnii Costel Munteanu, Gheorghe Buga, Ion Dăscălescu, Micșunel Tofan şi doamna Anca Tofan, alături de doamna Mariana Chitic au primit recunoştinţă şi apreciere din partea ierahului. Mulţi alţi enoriaşi vrednici au fost evidențiaţi şi felicitaţi personal de către Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul ori de către părintele protopop Nicolae Axentioi, creştini care s-au ostenit mult și au ajutat la zidirea celor trei edificii noi ale Parohiei Borşeni. (pr. prof. dr. Mihai Capşa)