Pelerini din regiunea Moldovei și din întreaga țară au urcat zilele acestea pe Muntele Ceahlău, pentru a participa la praznicul Schimbării la Față a Domnului Hristos, hramul așezământului monahal aflat la cota 1800. Ca în fiecare an, pe 6 august, devenind deja o tradiție, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, alături de un sobor de slujitori.