Joi, 15 August 2024
Mihail Vrăjitoru

Joi, 15 august, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Zosin din județul Botoșani. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie cu prilejul hramului așezământului monahal.

În această dimineață, de prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a fost prezent la Mănăstirea Zosin, din apropierea municipiului Botoșani. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre Maica Domnului:

Puține cuvinte ale Maicii Domnului le avem și pe aproape toate le putem rezuma în acest îndemn: „Faceți orice vă va spune”, pentru că ea însăși a făcut toate câte Dumnezeu i le-a descoperit. Și le-a făcut, nu doar cu inimă curată, ci cu urmare neclintită. Nimic din lumea aceasta amăgind-o sau întorcându-o de la o lucrare dumnezeiască, de la rostul ei, în fața căreia și îngerii se cutremură. Pentru că Maica Domnului nu a fost silită nici să primească minunea Întrupării, nici să-și ducă suferința sabiei pe muntele Golgota. Dar a știut că atunci când împlinim și zicem darul lui Dumnezeu, atunci întreaga viață a noastră își împlinește rostul, se îmbogățește și își află plinătatea ei. Și niciun om nu a cunoscut plinătate mai mare decât Maica Domnului. Ea însăși cinstită de către Arhanghelul Gavriil, cea dintâi în neamul omenesc.

În această după-amiază, Preasfinția Sa a poposit și în mijlocul comunității din Coșula. Aici ierarhul a săvârșit sfințirea unei troițe amenajate de comunitate.

Scurt istoric

Piatra de temelie a Bisericii Mănăstirii Zosin a fost pusă la data de 25 aprilie 2006, având binecuvântarea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar lucrările de construire a bisericii au fost începute la data 17 aprilie 2007. Paralel, în anul 2009, s-au început şi lucrările de zidire a Casei monahale şi a Turnului Clopotniţei, ce cuprinde camera clopotelor, paraclisul de iarnă, magazinul bisericesc şi muzeul, finalizate în anul 2011. În anul 2012 s-au început lucrările Agheazmatarului, iar în 2013 realizarea zidului de incintă al mănăstirii. Aceste lucrări au fost finalizate în anul 2015. Biserica a fost pictată în perioada 2009-2015. Mănăstirea de călugări se află la aproximativ 15 kilometri de municipiul Botoșani, fiind una dintre cele mai căutate mănăstiri din județ.