Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat sâmbătă, 28 septembrie, în mijlocul credincioșilor de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Valea Seacă, comuna Bălțătești, județul Neamț. Cu această ocazie, ierarhul a sfințit paraclisul parohiei, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, iar după oficierea Sfintei Liturghii, a binecuvântat clopotnița și noua casă socială.
Sute de credincioși din zona orașului Târgu Neamț, precum și din comuna Bălțătești, au poposit în această dimineață, preț de câteva ore, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Valea Seacă, aflată în vecinătatea Mănăstirii Văratec. Această zi a rămas în memoria comunității nemțene ca fiind prima slujbă arhierească a Părintelui Mitropolit, moment care a debutat cu sfințirea Paraclisului „Nașterea Maicii Domnului” și a culminat cu săvârșirea Sfintei Liturghii. La eveniment au mai fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, clerici și profesori de la Liceul Teologic „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Agapia și Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, dar și numeroși pelerini care au dorit să se închine, potrivit rânduielilor liturgice, în Sfântul Altar.
În predica rostită după citirea textului evanghelic, Înaltpreasfinția Sa a mărturisit că Biserica îi cheamă pe fiii ei să devină iconomi ai tainelor lui Dumnezeu:
Biserica lui Dumnezeu pe care Hristos Domnul „a câștigat-o cu Scump Sângele Său”, precum mărturisește Sfântul Apostol Pavel, este Biserica rânduită spre slujire nouă, slujitorilor Bisericii, și dumneavoastră, numiți de Sfântul Apostol Petru „preoți ai lui Dumnezeu, seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt”. De asemenea, suntem rânduiți de Dumnezeu să fim iconomii trupului și sufletului nostru, căci și trupul și sufletul sunt date nouă spre lucrare de Dumnezeu, iar credinciosul este chemat să rânduiască cele care se cuvin pentru a fi iconom credincios în ceea ce privește grija față de trupul și sufletul său. Noi suntem iconomi ai lui Dumnezeu pentru a gestiona cum se cuvine relația cu cei de lângă noi, nu pentru a fi stăpânii lor, căci stăpân este Unul Dumnezeu, ci a fi slujitor celor din jurul nostru, slujitor soției, slujitoare soțului, copiii slujitori părinților, părinții slujitori copiilor, suntem rânduiți de Dumnezeu pentru a fi iconomi în ceea ce privește familia proprie și țara. Aceste două lucruri, aceste două realități sfinte sunt, de asemenea, dăruite de Dumnezeu pentru a fi slujite de noi așa cum se cuvine. Suntem rânduiți să fim iconomi credincioși în cele ale zidirii unei biserici, să oferim din nou lui Dumnezeu darul pe care El ni l-a oferit nouă.
Ca semn de mulțumire pentru întreaga lucrare săvârșită în comunitatea parohială, Părintele Mitropolit i-a oferit preotului paroh Neculai Iliescu, precum și preotului Mihai Surugiu, Crucea „Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”. Diferite distincții de vrednicie au fost conferite și celor care au sprijinit activitatea Bisericii din Valea Seacă. Printre persoanele evidențiate s-a aflat și stavrofora Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, clericii au binecuvântat prin stropire cu apă sfințită clopotnița și noul așezământ social, refăcut în urma unui incendiu provocat în martie 2020.
În după-amiaza acestei zile, chiriarhul a sfințit clopotele bisericii Parohiei Netezi. Mâine, 29 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va oficia, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru și Preasfințitul Părinte Episcop Antonie, slujba de sfințire a Bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfântul Gherasim din Kefalonia și Sfântul Teofil cel Nebun pentru Hristos” din municipiul Ungheni, Republica Moldova – prima biserică românească din oraș, replică a Mănăstirii Putna.
Din actul de sfințire
Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, între anii 2020-2024, a fost zidit și înfrumsețat Paraclisul cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” - Valea Seacă, comuna Bălțătești, Protopopiatul Târgu Neamț, județul Neamț.
Lucrările s-au desfășurat sub coordonarea și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Nicolae Iliescu și a părintelui slujitor Mihai Surugiu, fiind posibile prin jertfa și osteneala credincioșilor din parohie precum și prin dărnicia altor ctitori, donatori și binefăcători. Pictura a fost realizată în tehnica frescă de către pictorul bisericesc pr. Iulian Cozma.
De asemenea, casa socială, afectată în 2020 de un incendiu, a fost reconstruită, înfrumusețată cu pictură și dotată cu cele necesare pentru desfășurarea activităților pastoral-misionare.