Vineri, 4 Octombrie 2024

În perioada 6–12 octombrie 2024, în Arhiepiscopia Iaşilor, vor fi organizate următoarele evenimente:

Duminică, 6 octombrie – Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

În această zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie în Parohia Dancu II din Protopopiatul 2 Iaşi, unde va sfinți lăcaşul de cult cu hramurile Izvorul Tămăduirii și Sfinții Părinți Ioachim și Ana, iar Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji Sfânta Liturghie în Parohia Ciorteşti din Protopopiatul 3 Iaşi, unde va resfinţi biserica parohială.

În această zi, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a trei cercuri pastorale:

- Biserica Parohiei Drislea va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” - Trușești, în cadrul căreia părintele Claudiu Vreme va susține conferința cu tema: Sfinții tămăduitori în istoria Bisericii;

- Biserica Parohiei Bălușeni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” Cristești, în cadrul căreia părintele Serghei Rață va susține conferința cu tema: Sfinții tămăduitori în istoria Bisericii;

- Biserica Parohiei Ciornei va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” - Gorbănești, în cadrul căreia părintele Corneluș Anițulesei va susține conferința cu tema: Sfinții doctori fără de arginți din România.

În această zi, de la ora 14.00, în curtea ansamblului parohial Gara Veche din Protopopiatul Piatra Neamț, va avea loc ediţia a doua a evenimentului Bucuriile toamnei, în cadrul căruia sunt invitaţi Corul parohiei „Vlăstare Imperiale”, Elena – Lăcrămioara Cerbu, Ingrid Petrariu, Andreea Petrariu, precum și producători locali. Evenimentul are și un scop caritabil, dorindu-se sprijinirea unui tratament pentru fetiţa Ștefania Angelescu care are probleme foarte mari cu dantura, iar posibilitățile financiare ale familiei sunt foarte mici.

Luni, 7 octombrie

Cu prilejul hramului, la Biserica „Sfinţii Serghie şi Vah” – Rădeni, Protopopiatul Târgu Neamţ, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie.

În această zi, vor avea loc şedinţele administrative ale preoţilor din protopopiatele Darabani (Părintele David Stoean de la Parohia „Sfinţii Împăraţi” Alba va prezenta conferinţa cu tema: „Viaţa şi activitatea lui Anton Pann“), Dorohoi (Părintele Andrei George Niță va susţine conferinţa cu tema: Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți) şi Botoşani (Părintele Alexandru Manole va conferenţia pe tema: Despre suferință – o perspectivă biblică, moment care va fi precedat de săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfânta Treime” din Botoșani).

Marţi, 8 octombrie

În această zi, debutează pelerinajul organizat cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. După citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în cadrul tradiţionalei procesiuni, după următorul program:

- 6.00: Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Iașilor;

- 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”;

- 7.00–7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) - lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”;

- 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană);

- 16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Biserica Parohiei Dragova din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” – Rediu, în cadrul căreia părintele Daniel Braiş va susține conferința cu tema: Cum mă pot implica în sprijinirea celor bolnavi.

Miercuri, 9 octombrie

Hramul Catedralei Mitropolitane închinat Ocrotitoarei Moldovei este și un prilej de comuniune întru sfinţenie. Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „an omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. Așadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iași în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârșește vindecări și aduce multă alinare celor afectați de felurite boli. Programul zilei de astăzi dedicat sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva este următorul:

- 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00–18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 20.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană.

Biserica Parohiei Piatra Șoimului 2 din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Nașterea Maicii Domnului” – Piatra Şoimului, în cadrul căreia părintele Iosif Buruiană va susține conferința cu tema: Implicarea corectă a vârstnicilor în viața Bisericii prin valorificarea virtuților și a experienței acumulate de-a lungul vieții.

Joi, 10 octombrie

În cadrul pelerinajului organizat cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, programul zilei este următorul:

- 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia);

- 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).

În această zi, în Protopopiatul Paşcani vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

- Biserica Parohiei Goeşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9, în cadrul căreia părintele Mihai Răznovăţ va susține conferința cu tema: Rugăciunea Bisericii pentru bolnavi, izvor de putere;

- Biserica Parohiei „Sfinţii Voievozi” – Cristeşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Cristești, în cadrul căreia părintele Ioan Irimia va susține conferința cu tema: Importanța predicii în slujirea și misiunea preotului.

Biserica Parohiei Şovoaia din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Nașterea Maicii Domnului” – Piatra Şoimului, în cadrul căreia părintele Bogdan Vasile va susține conferința cu tema: Îngrijirea bolnavilor – poruncă dumnezeiască, datorie socială și sufletească prin rugăciunile semenilor.

În această zi, în Protopopiatul Dorohoi vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

- Biserica Parohiei Cândeşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – „Sfântul Dumitru”, în cadrul căreia părintele Ilie Iulian Ivaniciuc va susține conferința cu tema: Sfinţii vindecători şi taumaturgi cinstiţi în mod special pe teritoriul României;

- Biserica Parohiei Cordăreni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 „Pogorârea Duhului Sfânt” - Dumeni, în cadrul căreia părintele Tudor Aconstantinesei va susține conferința cu tema: Lucrarea pastorală a Bisericii şi slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor.

Biserica Parohiei Icușeni Vale, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” - Vorona, în cadrul căreia părintele Andrei Anuşca va susține conferința cu tema: Depresia, cauze genetice și potențări dinspre mediul de viață.

Biserica Deleni 1, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2, în cadrul căreia părintele Nicolae Iacob va susține conferința cu tema: Citirea și interpretarea Sfintei Scripturi în viața creștinului.

Vineri, 11 octombrie

În cadrul pelerinajului organizat cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, programul zilei de astăzi este următorul:

- 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 17.00: Vernisajul expoziției de pictură Rugați-vă cu glas tare! – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan);

- 19.00–20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;

- 21.00–23.30: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;

- 23.30: Concertul anual de muzică psaltică „Byzantion cântă pelerinilor” (în Catedrala Mitropolitană).

Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” din Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Spiridon”, în cadrul căreia părintele Florin Marcu va susține conferința cu tema: Despre suferință și răbdare.

Sâmbătă, 12 octombrie

În cadrul pelerinajului organizat cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, programul zilei de astăzi este următorul:

- 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glasului VII a Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).

În această zi, la Mănăstirea Văratec va fi organizat un eveniment prilejuit de împlinirea a 90 de ani a domnului Academician Alexandru Zub, la care va participa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.

La Parohia Stejaru din Protopopiatul Ceahlău, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va resfinţi biserica parohială şi va săvârşi Sfânta Liturghie, iar după-amiază va sfințire capela mortuară de la Agârcia, Protopopiatul Piatra Neamț.

(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)