Sâmbătă, 19 octombrie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit slujba de sfințire a casei parohiale și a casei sociale din Parohia Vladomira, Protopopiatul Iași I.
În această după-amiază Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a fost prezent în Parohia Vladomira din județul Iași. Ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a casei sociale și a celei parohiale din comunitate.
„Acolo unde omul se leagă de Dumnezeu, acolo puterea Sa ne însuflețește”, a mărturisit în predica sa Părintele Episcop-vicar:
Sfințirea a tot ceea ce facem în legătură cu Dumnezeu și pentru nevoia noastră în slujirea cu Dumnezeu, toate acestea presupun și o încredințare că omul nu doar își împrospătează și înfrumusețează locul în care lucrează, în care se odihnește, ci îl pune în prelungire cu cel al bisericii, cu cel al slujirii lui Dumnezeu, cel de unde își adună puterea, pentru ca în lumea aceasta în care binele și răul sunt amestecate, adevărul și minciuna sunt amestecate, și dragostea și trădarea sunt amestecate, își ia puterea pentru ca să lucreze cele ale adevărului, cele ale iubirii, cele ale binelui și își ia puterea ca să le facă în chip statornic, nu doar din când în când, nu doar atunci când îi convine, nu doar atunci când e prielnic, ci în toată viața. Pentru că a trăi în voia lui Dumnezeu înseamnă a avea încredințarea că viața noastră presupune și o încordare și o tensiune. Acesta este înțelesul cuvintelor pe care Domnul ni le pune înainte când ne spune: „Privegheați! Privegheați și vă rugați” adică, „fiți atenți”. Cu multă ușurință putem spune un cuvânt, care pentru noi poate părea un cuvânt neînsemnat, în glumă, dar care rănește, pe soție, pe copil sau pe vecin și care poate va aduce o durere care va rămâne ani de zile. Cu multă ușurință putem spune uneori o minciună, dar care intră în viața noastră, așa cum intră acum virusul în calculator și zădărnicește o lucrare ce s-a făcut acolo. Astfel viața duhovnicească presupune o tensiune și o încordare, ca să putem să lucrăm cele ale adevărului și ale dragostei și să lucrăm cu luare-aminte și cu statornicie. Pentru aceea simțim pe toate acelea pe care le punem în legătură cu Dumnezeu și cu viața noastră. Nu doar biserica, deși în primul rând este biserica, dar și cele pe care le avem în rânduiala noastră, pentru că acolo unde omul se leagă de Dumnezeu, acolo puterea Sa ne însuflețește și ne împrospătează.
La final, părintele paroh Valentin Mâncă a rostit un cuvânt de recunoștință și a primit hirotesia întru iconom stavrofor, pentru întreaga lucrare săvârșită în comunitate.
Între anii 2019-2024, au fost construite casa parohială și casa praznicală din Parohia „Sfântul Apostol Toma” -Vladomira, comuna Trifesti, Protopopiatul Iași I, Județul Iași.
Construcția casei parohiale a început la inițiativa preotului paroh Valentin Mâncă și a regretatului primar Alexandru Ivănucă, terenul fiind donat de către Aurel și Vasile Dascălu, spre pomenirea părinților lor, Mihai și Maria Dascălu. Casa parohială are o suprafață de 120 mp și a fost construită după proiectul întocmit de arhitectul Dan Constantin Ionescu din Iași.
Casa praznicală, atât de necesară comunității din satul Vladomira, are o suprafață de 75 mp și cuprinde bucătăria și sala de mese, fiind destinată activităților social-filantropice și misionare ale parohiei.