Arhiepiscopia Iașilor anunță încheierea proiectului Restitutio. Mitropolitul cărturar Dosoftei – 400 de ani de la naștere. Psaltirea în versuri (1673).
Proiectul s-a derulat în perioada 3 iunie – 15 noiembrie 2024, în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Iași, și a avut ca scop readucerea în atenția tinerei generații a operei și figurii Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei, cărturar, poet, traducător, nume de referință în domeniul științei, culturii și artei și personalitate reprezentativă a spațiului românesc, care a contribuit substanțial la dezvoltarea literaturii și artei românești.
Obiectivul general al proiectului a vizat promovarea culturii scrise și creşterea gradului de conştientizare în special a publicului cu privire la valorile moștenirii literare a marelui nostru cărturar Dosoftei, personalitate complexă a culturii române şi europene.
Grupul țintă implicat în cadrul proiectului a fost de 250 de persoane, format din studenti și elevi de la instituții de învățământ cu profil umanist, filologic, participanți la activitățile proiectului.
Principalele rezultate vizate și atinse în cadrul proiectului:
-
Psaltirea în versuri (1673) – Mitropolia Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, ediție critică de N.A. Ursu (facsimil și transliterare) – retipărire în 200 de exemplare;
-
Psaltirea în versuri (1673) – ediția facsimil, reproducere a exemplarului aflat la Casa Dosoftei din Iași, ediția princeps, Uniev 1673 – tipărire în 200 de exemplare;
-
conferință de lansare a cărții și de promovare a beneficiilor lecturii în rândul tinerilor – susținută;
-
200 de exemplare Psaltirea în versuri (1673) (ediția critică de N.A. Ursu-Mitropolia Moldovei și Sucevei, 1974) și 200 de exemplare Psaltirea în versuri (1673) (ediția facsimil) donate bibliotecilor din țară.
Valoarea totală a proiectului a fost de 45 180 lei, din care valoarea atribuită de Consiliul Județean Iași a fost de 33 000 de lei, iar 12 180 de lei a reprezentat contribuția Arhiepiscopiei Iașilor.
Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Iași prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2024 conform Legii nr. 350/2005.
Date de contact:
Responsabil de proiect,
Daniel Ciobanu
tel: 0730 255 546
e-mail: daniel.ciobanu@mmb.ro