Vineri, 29 Noiembrie 2024
Flavius Popa

Slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Drăgușeni, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani, părintele Ioan Manoliu a trecut la Domnul în data de 26 noiembrie, la vârsta de 69 de ani. Slujba înmormântării a fost săvârșită joi de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Numeroși clerici și credincioși, zeci de fii duhovnicești, precum și rudele și apropiații preotului, și-au luat rămas bun ieri după-amiază de la părintele Ioan Manoliu, preot misionar protopopesc și ctitor principal a patru biserici.

La slujba de înmormântare a participat și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, alături de părinții protoieriei botoșănene, care a adresat la final un cuvânt de mângâiere către familia îndoliată:

În orice împrejurare a vieții noastre, despărțirea de cei dragi ai noștri poartă cu ea o durere. În fața mormântului Dreptului Lazăr, Mântuitorul Hristos a plâns. A plâns văzând lucrarea morții și asupra celui drept, și asupra celui care, cu credință, și-a trăit viața pe pământ. În fața celui drept, durerea o trăim atunci când această despărțire o avem de dus în inimile noastre, pentru că dragostea nu rabdă această împuținare. Nu întâmplător, Sfântul Apostol Pavel ne învață în epistolele sale (citite în cadrul slujbei n.r.) să „nu ne întristăm ca cei care nu au nădejde”, ci ca cei care au înțeles lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. În acest moment de despărțire vremelnică, și în moartea celor dragi, și în moartea noastră, este un rost și o lucrare a veșniciei, la care suntem chemați și în care nădăjduim toată viața.

Ctitor de biserici, profesor de religie, slujitor al lui Hristos

Părintele Ioan Manoliu s-a născut la 23 august 1955 în localitatea Drăgușeni, județul Suceava. A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, absolvind în 1979, iar ulterior a finalizat în 1994 cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

A fost hirotonit diacon la 31 octombrie 1980 și preot la 1 noiembrie 1980, ambele momente fiind oficiate de vrednicul de pomenire episcop Adrian Hrițcu. Clericul s-a implicat profund în viața comunității, având o activitate pastorală și misionară remarcabilă.

Între anii 1983-1989 a coordonat construcția bisericii din satul Podriga, în perioada 1990-1997 a efectuat reparații capitale la biserica parohială, inclusiv pictură și lucrări la casa socială. Timp de 20 de ani, între 1998-2018, a inițiat și a coordonat construcția bisericii din satul Dimitrie Cantemir, târnosită în 2018. De-a lungul timpului, părintele a supervizat și construcția bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Sarata, comuna Drăgușeni. În dimineața zilei de 7 octombrie 2017, a organizat slujba de resfințire a bisericii din Parohia Drăgușeni, primind atunci în semn de mulțumire Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”. Un an mai târziu, cu prilejul târnosirii lăcașului de rugăciune din satul Dimitrie Cantemir, a primit cea mai mare distincție a mitropoliei noastre, „Crucea Moldavă”.

Pr. Ioan Manoliu a îmbinat activitatea pastorală cu cea educațională, fiind între anii 1992-2013 profesor de religie la școlile din Podriga și Drăgușeni. Pe lângă misiunea sa, părintele a desfășurat și o bogată activitate social-filantropică și administrativă.