Tinerețe, floare rară
Mai rămâi puțin cu mine
Să nu treci, așa-ntr-o doară
Căci îmi va fi dor de tine.
(Andra Ioana Anițoaie, 17 ani)
În săptămâna 1 - 6 mai 2017 am cunoscut 130 de tineri care au decis ca în vacanța de vară să își dăruiască timpul celor 2200 de copii care îi așteaptă în sate din județele Iași, Neamț și Botoșani. Acești tineri au participat la un training de formare pentru animatori socio – culturali organizat de ATOR Iași în vederea pregătirii „Taberelor din Pridvorul Satului”.
Tinerețe, floare rară
Mai rămâi puțin cu mine
Să nu treci, așa-ntr-o doară
Căci îmi va fi dor de tine.
(Andra Ioana Anițoaie, 17 ani)
În săptămâna 1 - 6 mai 2017 am cunoscut 130 de tineri care au decis ca în vacanța de vară să își dăruiască timpul celor 2200 de copii care îi așteaptă în sate din județele Iași, Neamț și Botoșani. Acești tineri au participat la un training de formare pentru animatori socio – culturali organizat de ATOR Iași în vederea pregătirii „Taberelor din Pridvorul Satului”.
Prietenia A Reunit Tineri Extraordinari Necunoscând Elementul Răutății, au spus tinerii într-una dintre zile, ca răspuns la sarcina de a completa acronimul PARTENER. M-am bucurat să constat că ne-au prezentat, simplu și firesc, o definiție potrivită pentru tânărul ortodox din parohiile noastre. Atunci când tinerii descoperă că Biserica este spațiul unde se pot exprima liber, fără a fi judecați, atunci când îi valorizăm și îi recunoaștem pentru ceea ce sunt acum, nu pentru ceea ce ar putea fi cândva, ei devin, cu adevărat, extraordinari. Se implică, creează, devin dezinvolți, prietenoși, capătă îndrăzneala de a scoate dinlăuntrul lor ce-i mai bun.
Participanții au povestit că s-au înscris ca voluntari în tabără pentru că sunt dornici să ajute. Au venit la training pentru că sunt dornici să învețe. Seară de seară, au plecat acasă mai „bogați”, mulțumiți că au aflat ceva nou, util pentru viața lor de zi cu zi. Le-am citit uimirea pe chipuri când au realizat ce lucruri frumoase pot face împreună, lucrând în echipă. I-am aflat bucuroși scriind poezii.
-
„La început credeam că va fi un training care se va baza pe teorie, am rămas impresionată când am văzut că se bazează pe practică, lucru care mi-a ținut trează atenția. Nu am avut timp să mă plictisesc sau să îmi doresc să fiu acasă la acea oră. Cel mai mult mi-a plăcut să învăț despre comportamentul relațional și infantil și despre cum se realizează legăturile între oameni. M-am regăsit în explicații și am învățat cum să mă comport în diferite situații de viață, am învățat să pun mai mult accent pe relațiile cu cei din jur și să le acord mai mult timp.” (Andreea Ciobotariu).
Am avut bucuria să îi aud mărturisind:
- „Astăzi mi s-a confirmat încă o dată că tinerii din Biserică sunt cei mai super!”. (Iustin Olariu).
Biserica este pentru tineri șansa de a nu mai lupta singuri, de a nu se mai simți stingheri în mulțime. Preotul are posibilitatea de a fi poate chiar primul care îi descoperă tânărului ce daruri are și cum să le pună în valoare. Prin însăși locația în care s-a desfășurat, trainingul le-a arătat participanților că Biserica este un cadru securizant în care ei sunt liberi să fie curajoși în faptă, curajoși în exprimare, curajoși în a-și împlini tinerețea fără să o lase să treacă „într-o doară”, după cum s-a exprimat una dintre participante într-un catren realizat în timpul trainingului.
Acum, la finalul acestor cursuri, noi, organizatorii, suntem mulțumiți că am cunoscut tineri vii și valoroși, suntem mulțumiți că ei au aflat programul „Tabere din Pridvorul Satului”, atribuțiile unui animator, noțiuni de comunicare eficientă și multe jocuri pentru a evita timpii morți din tabără. Totodată, le mulțumim preoților parohi care au avut încredere în potențialul tinerilor și i-au îndemnat să participe la activitatea noastră. Așteptăm cu nerăbdare vara pentru a trece la treabă. Revenim cu vești! (Siminciuc Diana Elena, ATOR Iași)