185 de tineri din Protopopiatul 2 Iaşi s-au întâlnit sâmbătă, 17 iunie 2017, la Centrul de evenimente „Agora” din Iaşi pentru a patra etapă pregătitoare a Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi (ITO) Iaşi 2017.
După cum informează site-ul oficial al evenimentului - www.ito2017.ro- programul întâlnirii a inclus Sfânta Liturghie, o conferinţă cu tema „Suntem cu adevărat liberi? Exerciţii pentru libertate”, două sesiuni de lucru, un moment artistic şi o sesiune de concluzii.
În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, a subliniat faptul că viaţa noastră capătă valoare atunci când o punem în lucrarea lui Dumnezeu: „Viaţa fiecăruia dintre noi este ca o vioară. Ea capătă valoare atunci când Maestrul cântă cu ea. Şi m-am întrebat de multe ori cum facem să dăm vioara noastră pe mâna Maestrului ca să o facă să cânte frumos?”.
Totodată, părintele a subliniat faptul că fidelitatea faţă de Dumnezeu este o condiţie a fidelităţii unuia faţă de altul: „Cel care este fidel lui Dumnezeu este fidel şi soţiei şi prietenilor, este fidel şi faţă de el însuşi. Cel care nu este fidel lui Dumnezeu nu poate fi fidel nici oamenilor”.
Pe parcursul sesiunilor de lucru, tinerii au dialogat despre libertate şi au încercat să găsească împreună răspuns la întrebări precum „Care sunt obstacolele în calea libertăţii?”, „Cum arată un om liber?”, „Ce raport există între libertate şi adevăr?”, „Suntem pregătiţi pentru a ne asuma riscurile libertăţii?”.
„Nădăjduim că această întâlnire a fost un prilej ca tinerii să se cunoască, să afle că Biserica este un spaţiu în care ei se pot regăsi cu dorinţele şi aşteptările lor specifice”, au precizat organizatorii ITO 2017.