În perioada 8-17 mai 2019, la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie”, de la Mănăstirea Miclăușeni, s-au desfășurat cursurile pentru obținerea gradelor profesionale de definitivat și gradul II în preoție.
Cursurile și atelierele interactive au fost susținute de profesori din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, precum și de profesori din alte instituții teologice din Patriarhia Română și de ierarhi din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Acestea au venit în întâmpinarea formării preoțești și a situațiilor concrete prin care trec slujitorii participanți.
Fiecare zi de curs a început cu săvârșirea în sobor a Sfintei Liturghii, în biserica Mănăstirii Miclăușeni. Preoții participanți la cursuri și obștea mănăstirii au avut bucuria slujirii a trei dintre ierarhii Moldovei: Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor și Preasfințitul Damaschin, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La finalul acestor examene, părintele Lucian Filip, directorul Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, ne-a declarat: „Aceste două săptămâni din luna mai de organizare și desfășurare a cursurilor pentru obținerea gradelor profesionale în preoție a fost un minunat prilej de întâlnire. De fapt, întreaga activitatea a fost pusă sub semnul întâlnirii. Preoții participanți au avut prilejul de a se întâlni unii cu alții și în același timp cu Dumnezeu în rugăciune, de a se întâlni cu foștii profesori și colegi și de a se întâlni cu situații, abordări și prieteni nou. Marea bucurie a noastră, a organizatorilor, a fost să aflăm că entuziasmul din prima zi nu doar că a rămas același, ci a sporit treptat până la final, despărțindu-ne de participanți cu bucuria unei proxime revederi într-un context similar”.
Vineri, 17 mai 2019, toți cursanții înscriși la gradul II au susținut examenul scris, iar cei înscriși la gradul definitiv, examenul scris și probele orale la disciplinele Liturgică, Omiletică și Legislație Bisericească.
Impresii ale participanților
Pr. Kui Eugen Arpad de la Parohia „Sf. Dumitru” Boldești, Protopopiatul Pașcani: „Încrederea, respectul, încurajarea reciprocă fac parte din arealul dragostei și a vieții duhovnicești care este prezentă în mod concret la Miclăușeni. Sunt mulțumit, după cum fiecare dintre colegii cursanți este, de toate implicațiile cursurilor la care am luat parte. Atmosfera este întregită de acest loc încărcat de istorie și nădăjduim că prestigiul de care se bucură prin frumusețea locației și prin reușita evenimentelor organizate, va readuce în curând Castelului Sturdza strălucirea de tezaur cultural și spiritual. Plecăm de aici cu mai multă încredere, cu o repoziționare a relațiilor cu cei din jur și cu certitudinea că preotul este un motor suprasolicitat al unei lumi în viteză, dar continuu susținut de Dumnezeu”.
Pr. Bardan Nicu Tiberiu de la Parohia Frumoasa, Protopopiatul Suceava II: „Am revenit după patru ani la Miclăușeni, pentru a urma cursurile pentru obținerea Gradului II în preoție. M-am bucurat să văd îmbunătățiri din toate punctele de vedere. Cursurile au fost foarte utile, vizând în mod expres problemele pastoral-misionare pe care le întâlnim în parohie. Organizatorii și facilitatorii au relevat dinamism și experiență și peste toate, bucuria socializării, a împreună slujirii și legarea unor noi prietenii cu preoți din toate eparhiile Moldovei definesc starea duhovnicească a perioadei petrecute la Miclăușeni”.
Pr. Mihai Radu Bogdan de la Parohia Butnărești, Protopopiatul Roman: „Aceste cuvinte vă descriu o experiență frumoasă care a fost suma îndrumării distinșilor profesori, a preasfințiților, preacucernicilor și preacuvioșilor părinți invitați și a efortului organizatoric al formatorilor Centrului de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor. Am înțeles o dată în plus că Hristos stă la poarta sufletului fiecăruia așteptând partea noastră de lucrare în aria mântuirii personale și a credincioșilor păstoriți. Ducem în parohii dorința de a facilita tuturor întâlnirea cu Mântuitorul întrucât, după cuvântul Sfântului Ioan, «aceasta este viața veșnică să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis» (Ioan 17, 3)”.
Pr. Rariță Giani Paul de la Parohia „Sf. Nicolae” Huși: „Întreaga organizare de la Miclăușeni este o chemare care dăruiește un suflu nou misiunii preoțești. Vrând, nevrând, intrăm într-un anumit ritm, într-o anumită cadență a pașilor în lucrarea cotidiană. Prin chemarea noastră facem auzită strigarea lui Hristos celor care au urechi de auzit și Îl facem cunoscut celor care au ochi de văzut. Trăirile, experiențele zilelor petrecute în acest cadru teologic mă fac recunoscător organizatorilor și profesorilor pentru cuvinte, dragoste și grijă și mulțumitor Bunului Dumnezeu pentru toate”.
Concluziile finale ale acestei sesiuni de cursuri de la Miclăușeni sunt imprimate de întărirea motivației slujirii jertfelnice a preoților Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. (Pr. Ștefan Zaharia)