Luni, 27 Mai 2024

În data de 24 mai, Centrul de suport pentru situații de criză al Fundației medicală „Providența”, în colaborare cu Centrul Maternal „Sfânta Elena - Casa Vieții”, a organizat evenimentul caritabil „O copilărie sănătoasă!”.

Beneficiarii acestei campanii au fost 14 copii cu vârstele cuprinse între 3 luni și 13 ani. Această acțiune a fost realizată și prin implicarea medicilor din cadrul Policlinicii „Providența”, de la specializările pediatrie, oftalmologie și ORL, care au evaluat starea de sănătate a copiilor și le-a oferit recomandări medicale: analize de sânge, exudate nazale și faringiene, tratamente medicamentoase, ochelari de vedere.

În urma investigațiilor medicale, medicul pediatru a observat la copii lipsa evaluării clinice și biologice periodice care a generat numeroase carențe în dezvoltarea acestora: rahitism, evoluții severe de anemie, hipotrofii ponderale, carii dentare, etc. Pentru șase dintre copii s-au prescris ochelari de vedere în valoare totală de 2200 lei, care vor fi achiziționați de centrul de suport, din fondurile alocate pentru cazurile sociale. De asemenea, centrul va facilita accesul copiilor și la celelalte servicii medicale recomandate de medicii de specialitate.

Această acțiune umanitară a fost realizată în apropierea zilei de 1 Iunie, zi în care se celebrează copilul, simbol al purității și al inocenței. Fiecare copil are dreptul de a fi protejat și îngrijit corespunzător. Centrul de suport pentru situații de urgență și criză și-a droit să răspundă acestei nevoi și să faciliteze accesul celor 14 copii la servicii medicale gratuite, pentru că depistarea din timp a unor probleme de sănătate, ulterior pot fi tratate prin intervenții minime, cu șanse mari de vindecare.

Ne dorim ca această acțiune umanitară să fie de folos și să ajute îngrijitorii copiilor evaluați să conștientizeze necesitatea investigațiilor medicale de rutină, deoarece o stare de sănătate echilibrată ajută la o dezvoltare armonioasă.