Marţi, 16 Ianuarie 2024

În data de 15 ianuarie, la Biserica „Uspenia” din Botoșani, a avut loc o activitate omagială cu prilejul împlinirii a 174 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Părintele protopop Petru Fercal, alături de un sobor de preoți, a oficiat Sfânta Liturghie, precum și o slujbă de pomenire la care au participat zeci de preoți și credincioși.   

Corul „Heruvimii” al preoților din Protopopiatul Botoșani a susținut un recital de cântări pe versurile lui Mihai Eminescu. Apoi, programul cultural a continuat cu un recital de poezie susținut de către copii de la Școala Gimnazială „Elena Rareş” şi Școala Gimnazială „Ştefan cel Mare” din Botoșani. (Pr. paroh Marius Babiuc)