Luni, 6 Februarie 2017

Inima, centrul fiinţei noastre, este organul de care se leagă starea noastră de bine, atât din punct de vedere emoţional, cât şi fizic. Atunci când ne simţim rău, durerea pe care o simţim fizic ne şi sperie, iar teama pe care o resimţim amplifică durerea. Spitalul „Providenţa“ vine în întâmpinarea dumneavoastră cu trei pachete promoţionale Cardio, pentru a vă ajuta să preveniţi, să gestionaţi şi să trataţi, după caz, bolile cardiace. Două dintre pacientele Spitalului „Providenţa“ ne-au povestit cum au făcut primii paşi spre o inimă sănătoasă şi liniştită.

De câteva zile, doamna Rodica simţea că inima îi bate din ce în ce mai tare, fapt ce începuse să o îngrijoreze. Îşi respectase regimul alimentar şi nu trăise nici o supărare în ultima perioadă, aşa că nu putea să îşi explice de ce s-a tulburat atât de rău inima ei. A venit de la Botoşani la Spitalul „Providenţa“ şi a ales pachetul Cardio Investigaţii Ambulator. A beneficiat, pe lângă consultaţie, de o electrocardiogramă şi o ecografie cardiacă. „Tensiunea mare a fost primul semn care m-a pus pe gânduri. Ameţeam, simţeam o căldura în tot corpul, aveam palpitaţii şi durerile puternice de cap mă împiedicau să îmi fac treaba“, şi-a amintit pacienta. În urma investigaţiilor, medicul i-a confirmat că suferă de o afecţiune cardiacă şi i-a prescris un tratament, urmând ca după trei luni să revină la control.

Pachetelul Cardio a ajutat-o să se îndrepte spre o altă specialitate

Dacă în cazul doamnei Rodica simptomele au indicat sursa reală a durerilor, în situaţia Cosminei, pachetul Cardio a ajutat la limpezirea diagnosticului. Mâna stângă nu îi amorţea din cauza unei boli cardiace, aşa cum îi sugeraseră - îngrijoraţi - prietenii, la o primă impresie. „Doamna doctor mi-a explicat că durerea provine de la articulaţii, nu de la inimă. Acum voi merge la Reumatologie pentru mai multe investigaţii“, a precizat Cosmina, în vârstă de 28 de ani.

„Când cineva îţi vorbeşte frumos, simţi că-ţi mai alină durerea“

Atât Cosmina, cât şi doamna Rodica au ales Spitalul „Providenţa“ pentru că în urmă cu câteva luni au mai fost aici, fie pentru fizioterapie, fie pentru a însoţi o persoană apropiată, fiind foarte mulţumite de interacţiunea cu personalul medical şi de condiţii. „M-am simţit respectată aici, cel mai mult mi-a plăcut că mi s-a vorbit frumos. Când cineva îţi vorbeşte frumos, simţi că-ţi mai alină durerea“, a spus zâmbind doamna Rodica.

Sănătatea inimii merită multă atenţie şi responsabilitate, de aceea vă recomandăm ca atunci când prezentaţi simptome pentru o posibilă boală cardiacă să vă programaţi la un consult de specialitate. La Spitalul „Providenţa“ puteţi opta pentru unul dintre cele trei pachete Cardio Investigaţii, Cardio Complet sau Cardio Internare, pachete ce conţin investigaţii de specialitate şi analize de laborator, după caz, la preţuri promoţionale.

Accesarea serviciilor se face cu programare prealabilă la numerele de telefon 0232/241.271 / 0730/230.030, pe email la programari.spital@providentamedical.ro sau la sediul Spitalului „Providenţa“, Şoseaua Nicolina, nr. 115, Nicolina 2, Cug, Iaşi.