Începutul anului 2017 a debutat cu o intensă activitate pro vita în toate cele 13 protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor. Vă prezentăm în cele ce urmează o pagină de jurnal din activitatea preotului responsabil cu subiecte pro vita din protopopiatul Dorohoi, pr. Ciprian Onea, preot paroh la Parohia „Înălţarea Domnului“ - Loturi Enescu.
„Este o după-amiază geroasă şi cu multă ceaţă, de ianuarie. Împreună cu părintele Daniel Precob, pornesc spre localitatea Hilişeu Cloşca, loc în care părintele a păstorit timp de 17 ani. Pe drum are timp să-mi povestească de momentele frumoase petrecute cu aceşti oameni minunaţi din sat, care, prin simplitatea lor, reuşesc să arate multora adevăratele bucurii ale vieţii.
Cu multă greutate reuşim să ajungem la casa lui tanti Adela, cum îi place părintelui să-i spună, o femeie în vârstă de 73 de ani, care locuieşte tocmai în capătul satului, pe o uliţă aproape uitată de lume.
Primirea călduroasă a acesteia ne face imediat să uităm de gerul de afară. Cum coborâm din maşină, se vede o casă mare de oameni gospodari, care, deşi este goală, a rămas la fel de primitoare. În casă totul e aşezat la locul său: masa este aşezată cu multă atenţie din timp; pâinea este abia scoasă din cuptor, iar sarmalele făcute în oală de lut sunt încă fierbinţi. Tanti Adela e numai un zâmbet; doar i-a călcat părintele pragul... Nu după puţin timp intrăm în vorbă şi cu multă bucurie în suflet, tanti Adela, stând aproape de sobă, începe să ne povestească despre familia ei.
Ne spune cu mare bucurie că împreună cu răposatul ei soţ, nea Marin, a trăit o viaţă frumoasă, iar cea mai mare bucurie este aceea de a fi adus pe lume nouă copii, opt la casa lor, care i-a dăruit şi nepoţi, 15 la număr, şi 3 strănepoţi. Cu toţii au primit cei şapte ani de acasă, spune tanti Adela. I-am învăţat să se roage, să aibă respect faţă de cei din jur şi frică de Dumnezeu. Mai cu seamă să nu lipsească nici măcar o duminică sau sărbătoare de la sfânta biserică. Aşa, în simplitatea vieţii, să se bucure de tot ce le-a dăruit Dumnezeu.
Îşi aduce aminte tanti Adela că a avut şi încercări cu surorile tatălui ei, mătuşile, patru la număr, care au fost de altă confesiune, însă, cu toate acestea, nu s-a lăsat influenţată de împrejurări. Chiar una din fetele ei, măritându-se cu un tânăr, fiu de pastor, a reuşit cu multă bunătate şi blândeţe, prin propriul ei exemplu, să-l convertească pe soţul ei la Ortodoxie.
Anii au trecut şi Dumnezeu le-a rânduit pe toate: fiecare copil a avut partea lui, iar acum cu toţii se întorc mereu la casa părintească pentru a se întoarce în timp şi a depăna amintiri. Casa este permanent deschisă, iar masa plină, aşa cum tanti Adela ne-a primit şi pe noi, aşa cum, de altfel, permanent îl primeşte şi pe preotul paroh atunci când poposeşte cu Ajunul.
Părintele Daniel îmi face discret semn pentru a-mi spune că trebuie să mergem. E târziu şi trebuie să mergem la o altă casă din sat, la care se ajunge şi mai greu, o familie cu opt copii.“
Preoţii responsabili cu activitatea pro vita la nivelul protopopiatelor Arhiepiscopiei Iaşilor au ca principală datorie implementarea proiectelor Departamentului Pro Vita în teritoriu, astfel încât viziunea şi misiunea pro viaţă asumată de Biserică să fie înţeleasă şi transmisă mai departe. De asemenea, părinţii pro vita au ca obiective identificarea şi ajutorarea cât mai multor femei care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi sunt tentate să aleagă avortul.
Mai multe detalii despre activitatea Departamentului Pro Vita găsiţi pe www.provitaiasi.ro sau pe pagina de facebook Pro Vita Iaşi şi la numărul verde 0800 800 116, disponibil 24 din 24 de ore pentru femeile sau familiile care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi au nevoie de sprijin.
De asemenea, puteţi găsi datele de contact ale preoţilor pro vita de pe raza Arhiepiscopiei Iaşilor pe www.avort.ro.
Departamentul Pro Vita face parte din Sectorul de misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor şi funcţionează din anul 2011, având ca misiune salvarea, protejarea şi îmbunătăţirea vieţii. Proiectele principale se concentrează în jurul informării şi consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort şi sprijinirea familiilor cu mulţi copii.