Bătrânii și îngrijitorii Centrului de asistență din localitatea ieșeană Bivolari s-au bucurat duminică după-amiază, 23 ianuarie 2022, de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei care, alături de un sobor format din clerici militari, preoți și diaconi, a împlinit dorința vârstnicilor de a avea un nou locaș de rugăciune și a resfințit paraclisul pus sub ocrotirea Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian. Bisericuța din curtea așezământului social a fost renovată cu sprijinul militarilor Batalionului 151 Infanterie „Războieni”.
În ciuda temperaturilor scăzute din această perioadă, persoanele vârstnice aflate în grija centrului social, personalul medical, precum și credincioșii din comuna Bivolari, au participat dimpreună cu autoritățile județene și locale la resfințirea Paraclisului „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”. La slujba oficiată de Părintele Mitropolit Teofan au luat parte de asemenea și reprezentanții Statului Major al Forţelor Terestre, ai Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iași și ai Batalionului 151 „Războieni” Infanterie.
După pecetluirea Sfintei Mese și binecuvântarea picturii interioare, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a transmis un gând de recunoștință tuturor celor care au contribuit la refacerea capelei:
Am săvârșit slujba de sfințire prin care acest spațiu a fost consacrat a fi loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, loc binecuvântat de propovăduire a Sfintei Evanghelii, spațiu binecuvântat de săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, de cunoaștere a vieții sfinților, loc de bucurie și de odihnă sufletească pentru bătrânii din acest așezământ și pentru ostenitorii care se îngrijesc de buna viețuire a acestui centru. Specificitatea acestui loc este dată de prezența Armatei, a oștenilor ei: o minunată colaborare între preoții militari și preoții din această zonă, o minunată colaborare între oștenii armatei noastre și diferiți oameni de bine, care au arătat inimă deschisă pentru ca acest loc să fie frumos așa cum îl simțiți și dumneavoastră, precum îl simt și eu. Într-un asemenea moment, se cuvine să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru vremurile care sunt cu bunele sau mai puținele lui aspecte, dar ne referim la cele pozitive, căci iată avem posibilitatea și libertatea să sfințim, să pictăm, să amenajăm un asemenea loc.
În semn de înaltă apreciere din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, părintele militar Valentin Pâțâligă a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru clerici, părintele Emil Ojog - cel care a păstorit în trecut Parohia Bivolari - a primit cea mai înaltă distincție a mitropoliei noastre, „Crucea Moldavă”, iar actualul preot paroh și cel care va sluji în cadrul paraclisului, pr. Emanuel Gabriel Maftei, a fost hirotesit iconom. Totodată, familia Alexandru și Cristina Badan a primit „Crucea Moldavă” pentru mireni, comandantul Batalionului 151 - lt. col. Marius Butilă, dimpreună cu actualul director al Centrului de Asistență socială Bivolari – Petru Brișcaru și fostul director - Ilie Bamboi, au primit Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei” pentru mireni, iar familia Ionuț și Mihaela Apostol, alături de doamna Teodora Ciurea, au primit Diploma „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” cu insignă. La final, cei care au contribuit la înfrumusețarea capelei, precum și cei care au susținut activitatea așezământului, au fost răsplătiți de IPS Teofan cu distincții de vrednicie.
După eveniment, ierarhul i-a vizitat pe bătrânii aflați în saloanele centrului social, i-a binecuvântat, le-a dăruit cărți de rugăciune și iconițe cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei.
Capela „Sfinții Cosma și Damian” a fost renovată între anii 2020-2021
Sfântul locaș a fost amenajat între anii 2004-2009, prin schimbarea destinației unei clădiri, ridicată în anul 1882, cu scopul inițial de a fi folosită drept locuință pentru medicul comunității din Bivolari. Amenajarea paraclisului s-a făcut sub coordonarea fostului director Ilie Bamboi și a pr. Emil Ojog, fostul paroh al Bisericii din Bivolari, cu ajutorul salariaților și al pacienților unității medicale, al autorităților locale, precum și al preoților și al unor enoriași din diferite parohii. Lucrările de renovare și înfrumusețare au început în anul 2020, sub îndrumarea preotului militar Valentin Pâțâligă și a directorului Petru Brișcaru. Toate acestea au fost realizate prin jertfa și osteneala militarilor Batalionului 151 Infanterie „Războieni” din Iași, cu sprijinul personalului centrului și cu susținerea altor binefăcători.
Vă invităm să vizionați și: (Video) Capela Centrului de bătrâni Bivolari a fost resfințită