Vineri, în ziua prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, Paraclisul cu hramurile „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Mănăstirii Sihăstria a fost sfințit. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, și Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
Zi de sărbătoare pentru obștea monahală din mănăstirea nemțeană Sihăstria, dar și pentru pelerinii prezenți: Paraclisul mănăstirii, închinat Sfinților Părinți Ioachim și Ana, dar și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost resfințit în această dimineață de trei ierarhi ai Bisericii noastre.
După întâmpinarea celor trei ierarhi, clericii au mers în procesiune în jurul sfântului locaș, binecuvântând zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir iar, în continuare, cei prezenți s-au îndreptat spre interiorul bisericii, pentru a lua parte la rânduiala sfințirii și pecetluirii Sfintei Mese.
După târnosirea bisericii, soborul slujitor și credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită pe un podium amenajat în fața bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla”.
Cuvântul de învățătură din cadrul slujbei a fost rostit de către PS Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care a afirmat că Maica Domnului este pentru noi model de sfințenie:
Maica Preacurată este, pentru noi, întruchiparea celui mai înalt grad de sfințenie. Nicio altă făptură omenească nu a avut darul pe care l-a avut Maica Domnului, să se pogoare Duhul cel Sfânt, să devină Mireasa Duhului Sfânt, să devină Maica lui Dumnezeu pe pământ, dându-I Acestuia trup care s-a unit cu firea Sa cea dumnezeiască, rezultând persoana divino-umană, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a lucrat mântuirea noastră și, în același timp, fiind și fiica Părintelui Ceresc pentru că El este Tatăl nostru, al tuturor. Iată, această Pruncă care se naște, ce taine dumnezeiești întrupează, ce taine și ce slavă dumnezeiască prin lucrarea lui Dumnezeu aduce în ființa sa și în lume. Este o adevărată mare binecuvântare, de aceea nașterea sa, precum spune și troparul, aduce bucurie, căci din Ea s-a născut Fiul lui Dumnezeu care, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare. Și binecuvântarea este nu numai prin faptul că Domnul nostru Iisus Hristos, mergând de-a lungul și de-a latul țării sfinte, a plinit toate poruncile și toate tainele pe care Le-a descoperit în Vechiul Testament, a tămăduit diverși bolnavi de felurite boli dar, în același timp, onoarea Sa cea mai mare și misiunea Sa cu care venise în lume era să Își dea viața pentru oile Sale.
La final, PS Paisie, Episcop vicar patriarhal, a dat citire cuvântului de binecuvântare al Preafericitului Patriarh Daniel:
Resfințirea Paraclisului Mănăstirii Sihăstria cu hramurile „Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” reprezintă o dovadă a credinței vii și jertfelnice a unei comunități monahale evlavioase și harnice, precum și un eveniment mare, sfânt și binecuvântat pentru obștea mănăstirii care își sărbătorește astăzi hramul istoric, „Nașterea Maicii Domnului”, dar și pentru mulțimea pelerinilor și închinătorilor care cercetează această vatră monahală cu vocație isihastă din ținutul Neamțului. Paraclisul, deși redus ca dimensiuni, are o mare valoare artistică prin pictura interioară, opera ieroschimonahului Irineu Protcenco, care se definește printr-un puternic realism portretistic, cu o mare finețe și precizie a liniilor și o admirabilă nuanțare a culorilor. Din păcate, din cauza morții neașteptate, pictura Paraclisului nu a fost finalizată în totalitate. De aceea, în cadrul acestui proiect de restaurare s-au desfășurat și lucrări de completare cu pictură murală, în tehnica ulei, în pridvorul Paraclisului, pictură realizată de regretatul pictor Marian Pietriș, care a lucrat și în echipa pictorilor de la Catedrala Națională. Cu prilejul resfințirii Paraclisului dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră pentru toată lucrarea care s-a desfășurat aici cu multă osteneală și cu iubire jertfelnică.
În acest Paraclis, închinat Sfinților Ioachim și Ana, în ziua de 6 august 1987, am devenit monah, primind numele Daniel, în vremea stăreției arhimandritului Victorin Oanele, avându-l ca naș de călugărie pe râvnitorul isihastru și misionar cu viață sfântă, arhimandritul Cleopa Ilie. Felicităm pe părintele stareț, arhimandritul Arsenie Popa, totodată felicităm întreaga comunitate monahală a Mănăstirii Sihăstria, luminată de evlavie și hărnicie, pe toți ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt locaș, din țară și din străinătate, precum și pe toți ierarhii, clericii și toți credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate creștină și de demnitate românească.
Părintele arhimandrit Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria a primit din partea Preafericitului Patriarh Daniel ordinul „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț”. Totodată, cei care s-au implicat în lucrările de reînnoire a așezământului monahal au primit atât din partea Preafericitului Daniel, cât și din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, ordine și distincții de vrednicie.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adăugat, la final, un cuvânt de binecuvântare:
Mulțumim cu recunoștință Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea sfintei Mănăstiri Sihăstria în rugăciune, în amintire binecuvântată, în tot ceea ce înseamnă pentru un călugăr, fie el arhiereu, mitropolit sau patriarh, mănăstirea de metanie. Cu toată încărcătura de sens, de lumină, de adâncime și cuprindere care se află, Nașterea Maicii Domnului, „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”. Nașterea Maicii Domnului - gândul cel din veac al lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Nașterea Maicii Domnului - pregătirea momentului binecuvântat de pogorâre a lui Dumnezeu pe pământ, ca omul să primească drum, cale către Împărăția Cerurilor. Nașterea Maicii Domnului - puterea rugăciunii părinților pentru naștere de copii. Nașterea Maicii Domnului - mărturisire a singurei și adevăratei familii, tatăl, mama și pruncii lor.
Istoricul Paraclisului Mănăstirii Sihăstria
Paraclisul a fost construit în anii 1946-1947, în timpul păstoririi Patriarhului Nicodim, stareț al Mănăstirii Sihăstria fiind preacuviosul arhimandritul Cleopa Ilie, cu ajutorul credincioșilor din comuna Rădășeni, județul Suceava, drept mulțumire pentru adăpostul primit de aceștia în mănăstire în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către preacuviosul arhimandrit Melchisedec Dumitriu, starețul Mănăstirii Neamț, la 26 octombrie 1947.
Lucrările de înfrumusețare care s-au derulat pe parcursul ultimilor ani au constat, la interior, în restaurarea picturii paraclisului de către restauratorii Sorin Pârvulescu și Florentin Calimoceanu, schimbarea tâmplăriei şi restaurarea pardoselii. La exterior s-au realizat consolidarea zidurilor paraclisului, restaurarea fațadelor și alte lucrări de amenajare peisagistică. Lucrările au fost completate cu montarea de policandre noi, realizarea unei noi Sfinte Mese și confecționarea unui mobilier nou. De asemenea, pridvorul paraclisului a fost înfrumusețat cu o pictură nouă, în ulei, realizată de pictorul Valeriu Dolgheriu.
Aceste lucrări s-au desfășurat sub coordonarea și cu purtarea de grijă a starețului Sfintei Mănăstiri Sihăstria, preacuviosul arhimandrit Arsenie Popa, fiind realizate cu ajutorul donatorilor și a binefăcătorilor mănăstirii.