Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, trecut la cele veșnice astăzi, 20 mai 2020, la Spitalul „Matei Balş” din Bucureşti, în urma unui al doilea atac de cord, va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Venerabilul ierarh și-a ales de mai mulți ani ca loc de veci cimitirul mănăstirii bucovinene.
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen va fi înmormântat, conform propriei sale dorințe, la Mănăstirea Sihăstria Putnei din Suceava. Informația a fost confirmată și de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Vasile Bănescu a oferit mai multe detalii: „Biserica Ortodoxă Română a pierdut astăzi un vrednic de pomenire ierarh al ei, pe cel care a fost Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor în ultimii 29 de ani şi al cărui nume, alături de ale altor înaintaşi ai săi, va rămâne mereu legat de ocrotirea splendidelor mănăstiri bucovinene. Gândul său mărturisit adesea are azi o reverberaţie aparte: Pentru asta am devenit preot. Să învăţ a muri în fiecare zi. Ne pregătim în fiecare zi de marea întâlnire cu El”.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, alături de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, va decide data şi detaliile înmormântării.
„În actuala situaţie, conform Statutului BOR, cel care va administra temporar eparhia este Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul”, a subliniat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.