Părintele Dumitru Merticariu a fost înmormântat lângă biserica unde a slujit aproape trei decenii

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit astăzi la Biserica „Duminica tuturor sfinţilor“ - Banu din Iași, alături de PS Părinte Antonie, Episcop de Bălți, de PS Părinte Timotei Prahoveanul,  Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de un sobor de preoți și diaconi, slujba de înmormântare a părintelui Dumitru Merticariu, trecut la cele veșnice în dimineaţa zilei de 7 aprilie 2021. Rânduiala înhumării a fost precedată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită la orele dimineții de PS Părinte Timotei Prahoveanul.

Sute de ieșeni și zeci de slujitori ai sfintelor altare - mulți membri ai administrației patriarhale și mitropolitane, au ales să-și ia rămas bun de la cel care slujit ca preot paroh aproape trei decenii la Biserica Banu, atestată ca „prima şi unica biserică în care s-a slujit de la început (1705) exclusiv în limba română, spre deosebire de celelalte locaşuri de cult unde se slujea în greacă ori slavonă”. Părintele Dumitru Merticariu ar fi împlinit pe 6 octombrie vârsta de 70 de ani.

„Părintele iconom stavrofor Dumitru Merticariu (1951- 2021). Un preot misionar, harnic şi jertfelnic”

Înainte de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Părintele iconom stavrofor Dumitru Merticariu (1951- 2021). Un preot misionar, harnic şi jertfelnic”, a fost citit de PS Părinte Timotei Prahoveanul. „În toată viaţa şi activitatea sa, Părintele Dumitru Merticariu a ilustrat cu multă pasiune şi autenticitate chipul preotului misionar în mijlocul cetății. Înzestrat de Dumnezeu cu daruri deosebite, a adăugat la acestea strădaniile sale personale, fiind un mare iubitor al slujirii Sfântului Altar, al muzicii bisericeşti, al artei, culturii şi al oamenilor. Dăruirea şi spiritul său misionar, conştiinţa puternică în ceea ce priveşte responsabilitatea pastorală, precum şi zelul misionar în propovăduirea şi păstrarea dreptei credinţe, a spiritualităţii şi identităţii ortodoxe româneşti, pot fi un exemplu de înțelegere a slujirii aproapelui şi a Bisericii lui Hristos. (...) Prețuind în chip deosebit întreaga lucrare a părintelui Dumitru Merticariu, în ziua de 2 iulie 2017, cu prilejul resfințirii picturii interioare a bisericii Banu, i-am conferit părintelui ordinul «Crucea Patriarhală pentru clerici», cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. Ultima parte a vieţii sale pământești a fost încercată de o boală grea, pe care însă a îndurat-o cu răbdare, smerenie şi multă rugăciune. În această zi îndoliată, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului Său preotul Dumitru în corturile drepților şi în ceata sfinților slujitori şi să-i dăruiască odihnă în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi”, s-a arătat în mesajul transmis de Părintele Patriarh.

În mesajul patriarhal au fost menționate și detalii biografice: „S-a născut la 6 octombrie 1951 în localitatea Știubieni, judeţul Botoșani, din părinţii Constantin şi Maria. Între anii 1966-1971 a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, acolo unde îl va atrage și pe fratele său mai tânăr, actualul Episcop vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte  Varlaam Ploieșteanul. Între anii 1971-1975 a urmat cursurile Institutul Teologic Universitar din București. În anul 1976 s-a căsătorit cu doamna Cornelia, având împreună două fete, Elena şi Cristina. A fost hirotonit preot în anul 1976 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Adrian Hriţcu, pe atunci Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În perioada 1979-1992 a slujit la parohia Erbiceni, de lângă Iași, unde a dat dovadă de mult devotament și spirit gospodăresc, reușind să rectitorească biserica şi casa parohială. În anul 1992, a ocupat, prin concurs, postul de preot paroh la biserica «Duminica Tuturor Sfinților» - Banu, unul dintre cele mai frumoase şi mai importante obiective religioase din centrul Iașului, aflat, însă, într-o stare avansată de degradare. Cu eforturi foarte mari, cu neobosită muncă şi jertfelnicie, părintele Dumitru Merticariu s-a dedicat «cu timp şi fără timp» lucrărilor de consolidare, restaurare şi dotare a bisericii Banu, luptând, în acelaşi timp, şi pentru confirmarea drepturilor legale asupra proprietăților acestui așezământ istoric. Sfântul lăcaș a fost consolidat şi restaurat atât la exterior cât şi la interior, dobândind frumuseţea de altădată, însă jertfelnicia şi osteneala părintelui Dumitru i-au șubrezit sănătatea”.

„Povara a două dureri” din viața părintelui Dumitru Merticariu

În continuare, a urmat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, intitulat „Părintele Dumitru Merticariu, un misionar în slujba Bisericii și a Neamului”. „Avea o capacitate uimitoare de a-și apropia oamenii, de orice condiție ar fi fost ei. Credincioși, oameni obișnuiți, intelectuali sau reprezentanți de instituții - cu fiecare dintre ei găsea ușor o cale de comunicare. Parohia, fiind situată nu departe de Copoul universitar, multe cadre didactice, mulți studenți găseau ușor drumul spre biserica Banu. Fiecare simțea că are un loc al său în inima largă a Părintelui Dumitru. Mulți tineri pot da mărturie despre suportul moral sau material pe care l-au primit ca de la un tată ori de câte ori au avut nevoie, cu discreție și delicatețe”, a eviențiat IPS Părinte Teofan.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit și despre „povara a două dureri” din viața părintelui Dumitru Merticariu: „Privind de-a lungul vieții sale, am putea spune că Părintele Dumitru a dus, mai ales, povara a două dureri. A suferit mult văzând cum, ani de-a rândul, biserica ce poartă hramul «Duminica Tuturor Sfinţilor» se arăta tuturor ca o rană deschisă, măcinată de timp, zdrobită de vremuri neprielnice. Precum psalmistul David, Părintele așeza în fierbinte rugăciune dorința de a vedea casa Domnului restaurată: «Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele până ce nu voi afla loc Domnului» (Psalmi 131, 4-5), restaurându-I casa. S-a zbătut, s-a frământat, a strigat la Dumnezeu. Într-un final, s-a împlinit și în cazul său cuvântul consemnat în Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: «Până la o vreme va suferi cel îndelung-răbdător, după aceea îi va răsări veselie» (1, 22). Părintele Dumitru a fost stăruitor, îndelung-răbdător și mereu încrezător, iar Dumnezeu i-a răsplătit această luptă cu bucuria restaurării. Dintr-o biserică dintre cele mai degradate, Banu a devenit biserica cea frumoasă din inima orașului, o zidire aleasă, odihnitoare de suflete și priviri. Părintele Dumitru este unul dintre primii preoți, dacă nu chiar primul, din capitala istorică a Moldovei care a reușit obținerea de fonduri europene pentru restaurarea unei biserici. Dacă această primă durere a sa a primit mângâiere în timpul vieții, Părintele Dumitru merge la cele veșnice fără a-i fi alinată cea de a doua durere: Basarabia înstrăinată de trupul Țării. Ca orice moldovean adevărat, precum tot românul autentic, dânsul a trăit la intensitate adâncă sfâșierea teritorială, ca și cum ar fi fost contemporan cu lovitura dată de sabia ce a tăiat, în istorie, acest organism viu al Moldovei în două. Mergea foarte des în Basarabia, ca să-i mângâie pe frații de acolo, iar românii basarabeni ce veneau la Iași considerau Biserica Banu ca pe propria casă”.

După cuvântările și mesajele de condoleanțe, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Dumitru Merticariu a fost dus pe brațe de preoți înconjurul bisericii și înhumat apoi în dreapta locașului de cult.