Sâmbătă, 9 Noiembrie 2024
Mihail Vrăjitoru

Sâmbătă, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu părintele Efrem Vatopedinul au poposit la Mănăstirile Sihăstria și Secu din județul Neamț. Vizita a adus un moment de profundă reculegere și binecuvântare pentru comunitatea monahală și credincioșii prezenți.

La Mănăstirea Sihăstria, IPS Teofan, împreună cu părintele Efrem au oficiat o slujbă de pomenire la mormintele a două mari personalități ale spiritualității românești: Părintele Cleopa Ilie și Părintele Paisie Olaru. Mai apoi, Starețul Efrem a vorbit monahilor din Mănăstirea Sihăstria, împărtășindu-le învățături duhovnicești și întărindu-le râvna pentru viața monahală.

După momentul de rugăciune de la Sihăstria, delegația a continuat vizita la Mănăstirea Secu, una dintre cele mai vechi și reprezentative mănăstiri din Moldova. Vizita a fost prilej de comuniune și de împărtășire a experiențelor monahale, aducând o lumină deosebită în viața obștii de la Secu.

Această vizită a părintelui Efrem Vatopedinul, personalitate de seamă a monahismului athonit, reprezintă un moment de alinare și întărire pentru monahi, dar și pentru toți cei care își găsesc inspirația în pildele părintelui Efrem.