Sâmbătă, 20 August 2022
Flavius Popa

Sâmbătă, 20 august 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Slobozia, comuna Voinești, județul Iași. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la slujbă și a sfințit noua casă parohială.

Locuitorii satului Slobozia, precum și credincioșii comunei ieșene Voinești s-au rugat în această dimineață împreună cu ierarhul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din sat. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Bisericii „Sfântul Sava cel Sfințit” din Iași, dirijat de psaltul Amfian Cazac.

În cuvântul rostit după citirea celor două pasaje evanghelice, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre cum trebuie creștinul să se lupte în rugăciune către Dumnezeu pentru a primi binecuvântarea și ocrotirea Domnului:

Spune Sfântul Apostol Pavel către cei ce erau cu dânsul: «Vă rog să vă luptați în rugăciune, lui Dumnezeu, pentru mine». Rugăciunea este taina omului. Omul nu numai să rostească rugăciunea, cum suntem obișnuiți, ci se vorbește despre o luptă, să te lupți pentru rugăciune! Să voiești, să te străduiești, să depășești obstacolele, să ajungi să te rogi pentru cei din jur, pentru cei de departe. Viața preotului este o luptă de rugăciune către Dumnezeu pentru enoriașii săi. Viața credincioșilor este o luptă pentru rugăciune către Dumnezeu pentru preotul nostru, pentru soțul sau soția noastră, pentru părinții și pentru pruncii noștri, pentru cei ce s-au intersectat cu noi în viață. Sfântul Apostol Pavel spune: «Rugați-vă neîncetat!». Încercați să aveți gândul la Dumnezeu. Și când sunteți pe stradă, și când sunteți în mașină, să faceți toate ca și cum Dumnezeu este de față, precum este El de față. Să vă luptați în rugăciune către Dumnezeu pentru tot și pentru toate. Care este rostul luptei pentru rugăciune? «Să fiu scăpat de dușmanii mei», spune Sfântul Pavel. Nu să cadă pedeapsă asupra lor, ci cumva să nu-mi mai facă rău, să am o viață pașnică și liniștită. Pentru aceasta se cuvine să luptăm în rugăciune către Dumnezeu pentru a ne feri de urgia pe care unii sau alții, din pricini știute sau neștiute, le îndreaptă asupra noastră. În al doilea rând, spune Sfântul Pavel, «Vă luptați în rugăciune către Dumnezeu pentru mine ca Domnul să primească ofranda mea». Să primească Dumnezeu rugăciunea noastră, să primească fapta noastră cea bună pe care încercăm să o facem, să primească lumânarea, pomelnicul și prescura pe care le aducem la Sfânta Liturghie, să primească Dumnezeu inima noastră ca fiind o jertfă pe care o aducem în fața Lui.

În cadrul slujbei de astăzi, teologul Constantin Mălai-Mare a fost hirotonit diacon, urmând ca el să fie hirotonit în curând preot, pe seama Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Miron Costin, comuna Vlăsinești, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani.

La sfârșit, având în vedere lucrarea pastorală săvârșită de-a lungul timpului, părintele Emilian Patriche – fostul paroh, și preotul Ioan Șuleapă, actualul paroh, au primit rangul de iconom, iar cei care susțin activitățile comunității parohiale, precum și cei care au sprijinit lucrările de amenajare a casei parohiale, au primit din mâna ierarhului distincții de vrednicie.

În continuare, Părintele Mitropolit Teofan a binecuvântat casa parohială, aflată în apropierea sfântului locaș.

În perioada 2002-2006 a fost turnată temelia, s-a zidit clădirea din bolțari și acoperirea acesteia cu internită. În perioada 2020-2022 s a refăcut din nou toată lemnăria acoperișului și punerea tablei noi, construirea unei terase noi, a unei camere tehnice, casa a fost tencuită, placată cu vată bazaltică și dată cu tencuială decorativă pe exterior. De asemenea, s-au turnat trotuare și s-a amenajat o parcare, s-a ridicat gardul, în interior s-a realizat finisarea pereților, punerea tavanului din rigips, s-a montat încălzirea în pardoseală, s-a refăcut instalația electrică, camerele au fost mobilate și aranjate pentru folosință, ș.a.

În prezent, Parohia Slobozia – Voinești numără 145 de familii.