Preotul Viorel Sevastre de la Parohia „Sfinţii Voievozi“ - Roşca din Iaşi şi-a încheiat recent misiunea de paroh, după ce a împlinit vârsta de 70 de ani.
Cu prilejul şedinţei lunare a preoţilor Protopopiatului 2 Iaşi, desfăşurată ieri, 26 aprilie 2017, părintele Viorel a fost felicitat de slujitorii sfintelor altare pentru toată activitatea depusă în slujba Bisericii. Astfel, au adresat cuvinte de apreciere atât părintele Marius Daniel Profir, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi, cât şi şi părintele Vilie Doroşincă, protopop emerit. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, preotul Viorel va sluji în continuare la Biserica „Sfinţii Voievozi“ - Roşca, alături de noul paroh al locaşului de închinăciune. În cadrul întrunirii preoţeşti, profesorul Grigore Ilisei, scriitor şi membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, a prezentat tema „Chipuri de apărători ai Ortodoxiei în timpul comunismului“. Au fost vizionate două filme în care a fost evocat chipul luminos al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania şi al iconarului isihast ieroschimonahul Irineu (Ioan) Protcenco. „Aceste vizionări au fost împletite cu scurte lecturi legate de cele două personalităţi din cartea «Pisanii de azi şi de demult», semnată de invitatul nostru, arătând adânca trăire autentic ortodoxă şi mărturisirea credinţei de către cei doi în vremurile comunismului. A urmat apoi o sesiune de întrebări şi răspunsuri în care preoţii prezenţi au luat cuvântul şi au subliniat anumite momente sau experienţe personale legate de cele două personalităţi evocate“, a relatat pr. protopop Marius Daniel Profir, care a prezentat apoi temeiurile Centrului eparhial Iaşi, îndemnând la o bună conlucrare misionar-pastorală spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioşilor.