Miercuri, 11 mai 2022, în sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan din Iași, a avut loc etapa eparhială a Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, desfășurat la nivelul Patriarhiei Române, în urma căruia a fost desemnată grupa catehetică câștigătoare din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.
Echipa câștigătoare a fost Parohia „Buna Vestire” Sarata din Protopopiatul Piatra Neamț, alături de Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț, ce au avut ca titlu de proiect: „Rugăciunea în viața mea. De la cunoaștere la trăire în Hristos”. Grupa de cateheză „Buna Vestire” l-a avut coordonator pe pr. paroh Capșa V. Constantin, prin delegat pr. prof. dr. Capșa Togan Mihai și prof. Carmen Petronela Olariu.
Am avut bucuria de a avea din toate colțurile arhiepiscopiei, din cele trei județe: Iași, Neamț și Botoșani, reprezentanți de seamă, care au venit să ne vorbească despre bucuria aceasta pe care au simțit-o în urma rugăciunii, cum a rodit rugăciunea în viața lor, a familiei lor și a parohiei din care fac parte. Ne-am bucurat să vedem activități foarte frumoase, care au pus împreună preotul paroh cu echipa de cateheză formată din copii, dar, evident, și cu părinții acestora, și cu întreaga parohie ca una care a dat mărturie a unui spațiu comun de rugăciune în care s-au adunat rugători în cadrul acestui concurs, a declarat pr. dr. Bogdan Racu, inspector pentru învăţământ şi cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
La etapa eparhială au participat opt parohi, din Protopopiatele Iași I, Iași II, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Roznov, Botoșani, Dorohoi și Darabani. Din juriu au făcut parte: prof. dr. Denisia Elena Mănoiu, inspector şcolar județean Iași pentru disciplina religie, prof. dr. Carmen Dura, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași și pr. prof. Constantin Simiraș.
Conform regulamentului concursului, grupul câștigător al locului I din fiecare eparhie va fi premiat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în data de 21 mai 2022, la București, cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale, când se va încheia oficial Concursul Naţional Catehetic „Rugăciunea în viața mea”.