Parohia Conțești-Girov din Protopopiatul Piatra-Neamț a organizat, în perioada 27-29 iulie 2018, o amplă activitate liturgică prilejuită de sărbătorirea celui de al doilea octotitor al bisericii, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, credincioşi din Girov şi din alte localităţi din judeţul Neamţ au luat parte la slujbele săvârşite în biserica Conţeşti şi s-au închinat la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse prin grija şi dragostea Parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piatra-Neamț. A fost pentru prima dată când racla cu părticica din moaştele Sfântului Gheorghe a poposit într-o altă biserică, de la Proclamarea locală a canonizării, din 23 iunie 2018.
Sfintele Moaşte au fost aduse la Girov în seara zilei de vineri, 27 iulie 2018, de către părintele paroh Dan Ovidiu Cojan, fiind întâmpinate de preotul Ştefan Zaharia, de un sobor de preoţi şi de credincioşi de toate vârstele.
S-au săvârşit Acatistul Sfântului Pantelimon şi Taina Sfântul Maslu, la finalul cărora părintele Dan Ovidiu Cojan a transmis tuturor un cuvânt de binecuvântare: „Mă bucur că suntem împreună la rugăciune şi am venit în parohia dumneavoastră cu emoţie. Deşi ştiam că vin la o bucurie, pentru că hramul unei biserici este o mare bucurie, atunci când am pornit cu sfintele moaşte m-a încercat un sentiment de tristeţe: Sfântul pleca din biserica noastră. Dar aceastră trăire am înlocuit-o cu tihna duhovnicească, fiindcă şi pe noi ne-a binecuvântat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan cu revenirea Sfântului Gheorghe Pelerinul, după mai mult de un secol, în biserica ce i-a fost lăcaş de închinare în ultimii mai bine de 20 de ani ai trăirii sale pământeşti. Această bucurie trebuie să o trăiască şi cei care prin grija părintelui ne-au adresat invitaţia de a fi aici şi nădăjduim ca toţi cei ce se vor închina înaintea raclei cu părticica din moaştele Sfântului Gheorghe să primească răspuns la rugăciunile lor. Dumnezeu să rânduiască tămăduiri şi împliniri prin ocrotitorul dumneavoastră, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi prin mijlocirea Sfântului Gheorghe Pelerinul”.
Sâmbătă, 28 iulie 2018, s-au slujit Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitorii adormiţi, iar în seara aceleaşi zile s-au săvârşit în sobor Vecernia şi Acatistul Sfântului Gheorghe Pelerinul.
Bucuria duhovnicească a Parohiei Conţeşti a fost împlinită de oficierea Sfintei Liturghii duminică, 29 iulie 2018, la care a luat parte şi părintele George Bâzgan, paroh al Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Edmonton şi vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.
„Sfântul Gheorghe Pelerinul îşi începe călătoria întâlnirii credincioşilor care îl caută în rugăciuni”
La final, părintele paroh Ştefan Zaharia ne-a mărturisit: „Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate! Îi suntem recunoscători Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea arhierească de a primi spre închinare, cu prilejul hramului nostru, racla cu părticica din moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Le mulţumim părintelui Dan Ovidiu Cojan şi părintelui Adrian Ciprian Timofte pentru accept şi credincioşilor parohiei pietrene pentru bunăvoinţa de a fi lipsiţi de odorul sfânt, pentru ca noi să îl avem în aceste zile. La data Proclamării canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul, 25 martie 2018, îl prezentam pe acesta enoriaşilor ca pe un moş simplu care străbătea în urmă cu un veac străzile Târgului Pietrei şi uliţele satelor din vecinătate, șoptind neîncetat psalmi, desculț și cu capul descoperit, vara și iarna. Vorbea cu oamenii numai despre Dumnezeu și viața duhovnicească, iar când nu vorbea cu limba și buzele, propovăduia prin tăcerea sa desăvârșită, mărturisitoare și adâncă, purtând totdeauna în brațele sale fie Evanghelia, fie Psaltirea. Eram prima parohie care prezenta realitatea istorică a canonizării Moșului Gheorghe Lazăr și a proclamării canonizării Sfântului Gheorghe, noul nostru ocrotitor local, printr-o icoană pe care am aşezat-o la iconostasul bisericii. Dragostea noastră ne-a făcut prezenți la proclamarea locală a Sfântului Gheorghe la Piatra-Neamț. Peste 30 de conțeșteni au adus un prinos de rugăciune lângă Turnul - casă a Moșului Gheorghe. Poate deloc întâmplător, am avut prilejul să fiu purtător al icoanei Sfântului Gheorghe la procesiunea din Piatra-Neamț. Acum suntem prima parohie care primeşte cinstea găzduirii Sfântului Gheorghe Pelerinul. Cred că de aici îşi începe călătoria întâlnirii credincioşilor care îl caută în rugăciuni”.
Sfintele Moaşte au revenit în biserica ştefaniană din Piatra-Neamţ duminică după-amiază. (Pr. Cristian Petru Hanganu)