Credincioșii din municipiul Piatra Neamț au participat în această seară, 23 iunie 2020, la Vecernia oficiată în cinstea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Aceștia s-au adunat pe platoul central din fața Bisericii „Sfântul Ioan - Domnesc” și s-au rugat în cadrul sfintelor slujbe săvârșite de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Sărbătoarea Sfântului Proroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul a început în Piatra Neamț încă din această seară cu Vecernia oficiată pe un podium amenajat pe platoul Curţii Domneşti. Slujbele au fost săvârșite de Părintele Episcop Veniamin al Basarabiei de Sud, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Tot cu această ocazie, credincioşii pietreni s-au închinat la un fragment din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi la moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul, considerat cel de-al doilea patron al municipiului Piatra Neamţ.
„Despre Sfântul Ioan Botezătorul în scrierile Noului Testament nu găsim foarte multe date, însă Mântuitorul a spus despre el că este cel mai mare bărbat născut din femeie. Sfântul Ioan este unul dintre cei mai virtuoși oameni care, cunoscându-L pe Dumnezeu, s-a făcut vas ales al Duhului Sfânt. Să privim spre el cu multă smerenie, să privim spre el cu multă credință și să îl chemăm în rugăciunile noastre pentru că Sfântul Ioan este mijlocitorul nostru înaintea tronului Preasfintei Treimi. El este ocrotitorul orașului dumneavoastră (Piatra Neamț, n.r.) și acolo, în Slava Cerească, el vă ocrotește și cere de la Dumnezeu har, pace, bucurie și mult ajutor pentru ca viața să ne fie frumoasă”, a afirmat Preasfințitul Părinte Veniamin în cadrul cuvântului de învățătură.
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă pentru municipiul Piatra Neamţ un prilej de sărbătoare, deoarece el este ocrotitorul oraşului aflat la poalele Pietricicăi. Mâine dimineață, 24 iunie, slujba Utreniei va avea loc începând cu ora 8.00, iar de la ora 9.30 se va oficia Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. Programul va continua cu Sfânta Liturghie și cu slujba Parastasului pentru ctitorii trecuți la Domnul.