În data de 22 martie se împlinesc patru ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Ghervasie Gheorghe, sub a cărui egumenie Schitul Pocrov a cunoscut o perioadă de înflorire, având un merit deosebit în susţinerea şi continuitatea acestui aşezământ monahal.
Protosinghelul Ghervasie Gheorghe s-a născut la data de 8 mai 1928, într-o familie numeroasă de treisprezece copii din satul Fundoaia, comuna Preuteşti, judeţul Suceava. Dorinţa de a urma viaţa monahală a încolţit în sufletul său în copilărie când a văzut pentru prima dată un călugăr, acela fiind unchiul său, arhimandritul Gherontie Gheorghe. La vârsta de 17 ani merge la Mănăstirea Bistriţa - Neamţ, fiind primit în obşte de către stareţul Eftimie Luca, Arhiepiscopul de mai târziu al Romanului şi Bacăului. Nu după multă vreme este chemat de unchiul său, arhimandritul Gherontie, ca să vină în obştea Mănăstirii Horaiţa, unde îşi continuă ucenicia. După împlinirea stagiului militar revine la Mănăstirea Horaiţa, unde este făcut rasofor şi apoi hirotonit ierodiacon de către Mitropolitul Sebastian Rusan, la 11 august 1953, la Iaşi. Tot în acelaşi an a fost tuns şi monah de către duhovnicul său, ieromonahul Nectarie Aioanei, înaintea icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Horaiţa.
Victimă a „Decretului 410“
Anul 1959 i-a adus multă durere sufletească căci tânăr monah fiind s-a întors în lume, ca urmare a aplicării „Decretului 410“. Părintele Ghervasie îşi amintea mereu de momentul acesta: se afla pe ogorul din faţa mănăstirii, unde ara cu boii când a fost legitimat, spre surprinderea lui, pentru că era înscris în „lista celor mistici“ care trebuiau epuraţi mai întâi din mănăstiri. A rămas doar cu amintirile celui mai frumos loc din tinereţea sa. La Mănăstirea Horaiţa a simţit urmările foametei, iar pe lângă munca istovitoare şi multe lipsuri, se mângâia cu slujbele de la biserică. Vara era la stână cu oile, iar iarna avea ascultarea de paraclisier. Ca diacon l-a însoţit în multe rânduri la slujbă pe Episcopul Eugeniu Laiu, care era retras la Horaiţa.
În pribegia sa, pentru a fi mai aproape de o mănăstire, s-a angajat ca muncitor pe şantierul de la Mănăstirea Neamţ, unde erau în desfăşurare lucrări de restaurare. Atunci când arhitecţii şi constructorii au dispus demolarea Paraclisului „Sfântul Gheorghe“ şi rezidirea acestuia în spaţiul dinspre răsărit al incintei, părintele plin de zel a luat atitudine pentru a nu fi aruncată piatra de la sfânta masă a vechiului paraclis. A strâns-o şi a refăcut-o în noul paraclis.
Ca simplu muncitor pe şantier nu întrezărea nici o nădejde pentru continuarea vieţii monahale. Pentru că duhovnicul său, ieromonahul Nectarie, era şi el pe drumul exilului, la Mănăstirea Neamţ l-a găsit pe părintele Ilarion Hâncu, un duhovnic îmbunătăţit, de la care a primit multă mângâiere sufletească. Părintele Ilarion îl îndemna să se împărtăşească des cu Sfintele Taine ca să prindă putere în lupta cu ispitele.
Numeroşi monahi formaţi în Poiana Raiului sub îndrumarea părintelui Ghervasie
A purtat toată viaţa o deosebită preţuire pentru stareţul Mănăstirii Neamţ, arhimandritului Dionisie Velea, care, în anul 1962, a intervenit insistent pe lângă Mitropolitul Moldovei Justin Moisescu pentru ca părintele să fie primit în obştea mănăstirii, cu ascultarea de electrician şi instalator. Era un fapt neobişnuit ca un tânăr fără studii teologice să fie atunci reîncadrat ca monah. În ziua când a fost primit era priveghere şi cu mult curaj a mers în sfântul altar cerând binecuvântare peste veşmântul diaconesc pentru a sluji. A stârnit mirare în strană printre părinţii venerabili ai mănăstirii care erau îmbrăcaţi doar cu halate şi aveau statut de muncitori.
După ce a vieţuit în obştea Mănăstirii Neamţ timp de 16 ani, ierodiaconul Ghervasie este numit egumen la Schitul Pocrov în toamna anului 1978. Pentru a putea săvârşi sfintele slujbe, Mitropolitul Teoctist al Moldovei şi Sucevei îl hirotoneşte ieromonah în data de 16 august 1979. La Pocrov dârzenia şi curajul noului egumen au învins sărăcia şi izolarea acestui loc. A avut de înfruntat planul comuniştilor care doreau să transforme aşezarea monahală în cabană silvică. În scurt timp a adunat o mică obşte şi schitul a început să prindă viaţă. Cu ajutorul Maicii Domnului, de-a lungul timpului s-au restaurat, pictat şi împodobit biserica şi paraclisul, casa egumenească, celelalte clădiri şi dependinţe, iar poteca de acces către schit a fost transformată în drum. În această perioadă, părintele Ghervasie a avut şi o lucrare misionară printre credincioşii din zonă, care îl căutau pentru un sfat înţelept sau spovedanie.
Dintre monahii care au vieţuit şi s-au format la Pocrov sub îndrumarea părintelui Ghervasie amintim pe arhimandritul Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane de la Iaşi, protosinghelul Simeon Foca, stareţul Mănăstirii Brădiceşti, protosinghelul Irineu Bălan, duhovnic al Mănăstirii Basaraba, ieromonahul Calinic Nichitoaia, duhovnic al Mănăstirii Secu, şi ieromonahul Metodie Nistor, duhovnic al Mănăstirii Agapia, vrednici slujitori ai Bisericii.
Chiar dacă tinereţea i-a fost aplecată spre lucrările materiale necesare în vremurile de lipsă, bătrâneţea sfinţiei sale a fost închinată numai rugăciunii. Purtând toate greutăţile vieţii de monah, la vârsta de 85 de ani, părintele Ghervasie a păşit cu nădejde în dimineaţa zilei de 22 martie 2013 pe calea veşniciei. A fost stareţ al Schitului Pocrov timp de peste 30 de ani, perioadă în care s-a ostenit şi iubit cu tot sufletul locaşul Maicii Domnului ridicat de Sfântului Ierarh Pahomie în Poiana Raiului.