Joi, 3 August 2023
Mihail Vrăjitoru

Joi, 3 august, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor i-a vizitat pe beneficiarii Unității Medico-Sociale din Răducăneni. 

Preasfințitul Nichifor, i-a vizitat în cea de-a treia zi a postului Adormirii Maicii Domnului pe beneficiarii Unității Medico-Sociale din Răducăneni. Părintele Episcop i-a binecuvântat şi încurajat pe bunicii îngrijiți aici, apoi a vorbit cu personalul care oferă asistență socială și medicală, mulțumindu‑le pentru efortul depus în ajutorarea semenilor.

Persoanele internate aici, dar și personalul au primit în dar, din partea Preasfinției Sale, cărţi de rugăciune.

Unitatea Medico-Socială Răducăneni este o instituție de interes public județean, cu personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului Județean Iași. Scopul instituției este de a asigura la nivel județean aplicarea politicilor şi strategiilor de asistență medico-socială, prin acordarea de servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale cu domiciliul stabil în localitățile județului Iași, pe o perioadă determinată de timp, în funcție de nevoile individuale ale acestora și normele legale privind unitățile de asistență medico-socială și legislația specifică.