În seara zilei de 21 martie a avut loc în Sala „Iustin Moisescu“ din incinta Ansamblului Mitropolitan Iaşi sesiunea de instruire a unui număr de 120 de voluntari care vor participa la organizarea Marşului pentru viaţă de la Iaşi.
Voluntarii au avut posibilitatea timp de două săptămâni de a se înscrie pe formularele promovate online, iar în cadrul întâlnirii fiecare tânăr a optat pentru secţiunea la care a considerat că poate contribui.
Pe data de 24 martie se va desfăşura cea mai amplă mişcare pro vita din ţară, Marşul pentru viaţă, ce va avea loc în peste 300 de oraşe din România şi Republica Moldova. La Iaşi, prin eforturile Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, evenimentul va reuni un număr de 10.000 de participanţi care vor promova dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi şi sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină. În cadrul activităţii va participa şi Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
Marşul va avea ca punct de reper Piaţa Unirii, începând cu ora 13:00, iar procesiunea va porni la ora 14.00, dar va fi precedată de o serie de discursuri susţinute de invitaţi speciali. Deplasarea se va desfăşura pe traseul Piaţa Unirii, Str. Gavriil Musicescu, Bulevardul Independenţei, Str. Ion C. Brătianu, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar finalul evenimentului va fi încununat cu momente artistice, tot în Piaţa Unirii, susţinte de grupul vocal-intrumental al Parohiei „Sfântul Nectarie“ Iaşi, de Corul „Sfântul Ierarh Nectarie“ Junior şi de Dumitriţa Siniţa din Republica Moldova.
Pentru mai multe detalii privind organizarea și programul Marșului pentru Viață Iași puteți găsi pe paginile de facebook Marșul pentru Viață Iași și Pro Vita Iași.