Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, vineri, 9 iunie și marți, 13 iunie, au avut loc festivitățile de premiere a elevilor din Arhiepiscopia Iașilor, din școlile laice și teologice, ciclurile gimnazial și liceal, care au obținut premii la etapa națională a Olimpiadei de Religie, precum și la etapele naționale ale altor olimpiade și concursuri din aria curriculară a disciplinei.
Un număr de 91 elevi și 59 de profesori îndrumători din județele Botoșani, Neamț și Iași au primit premii.
Astfel, vineri, 9 iunie, la sediul Protopopiatului Botoșani au fost premiați 25 de elevi şi 17 profesori îndrumători ai acestora. Premiile au fost oferite de către părintele Cristian-Alexandru Barnea, consilierul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. La festivitate au mai participat părintele Liviu Botezatu, inspector pentru disciplina Religie din partea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, părintele Petru-Georgel Chichioacă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, părintele Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe”, Botoșani și părintele Gabriel Leonte, referent în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.
Marți, 13 iunie, în municipiul Piatra Neamț, la sediul ROD – spațiu creativ și de învățare, elevii nemțeni și profesorii acestora au fost felicitați, darurile Părintelui Mitropolit Teofan fiind înmânate de către părintele Bogdan Racu, inspector pentru cateheză al Arhiepiscopiei Iașilor. La eveniment au fost prezenți: domnul Mihai Giosan, inspector pentru disciplina Religie din partea Inspectoratului Școlar Județean Neamț, părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra-Neamț, părintele Viorel Laiu, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, Mănăstirea Neamț, părintele Bogdan Constantin, directorul Liceului Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Piatra-Neamț și doamna Maria-Monica Asofiei, directorul Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Agapia.
Tot marți, 13 iunie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor și profesorilor îndrumători din județul Iași, participanții la eveniment bucurându-se de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În încheiere, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de binecuvântare și felicitare tuturor elevilor olimpici, profesorilor și părinților prezenți, subliniind importanța participării tinerilor la astfel de competiții pentru creșterea lor duhovnicească și formarea intelectuală:
„Olimpiada de Religie s-a unit cu vestirea credinței pe care elevii au înțeles-o și pe care și-au asumat-o. Nu poți să mergi la Olimpiada de Religie fără să îți vibreze sufletul la adevărul credinței și să-l trăiești. Evanghelia – Vestea cea bună – este că Domnul S-a întrupat ca să ne vădească ce importanță are omul în iconomia lumii, în rostul lumii, cu ce rost suntem chemați, cât de importantă este viața noastră, să înțelegem rostul şi să-l împlinim.
Aceste olimpiade sunt niște trepte. Olimpiada de Religie nu reprezintă numai vădirea unei trăiri frumoase, ci este şi dovada unei creșteri, a unor acumulări de sinteză, pe care un elev a făcut-o. Ca să iei un premiu sau o mențiune la Olimpiada de Religie, trebuie deja să știi să îți formulezi gândul într-o manieră adecvată, coerentă, să știi să răspunzi cerințelor unui subiect, să faci dovada unui elev pregătit. Această festivitate de premiere este o confirmare pentru elev, o bucurie pentru părinţi, o bucurie şi pentru noi că au înțeles copiii motorul acestor evenimente pe care le desfășurăm în școli, foarte importante, de a-i selecta pe cei mai buni, ca ei înșiși să fie model şi stimulent celorlalți. Astfel, vă îndemn să continuați să participați şi în anii următori şi să râvniți a păstra duhul și să îl sporiți acolo unde sunteți!”
Alături de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul au fost prezenți la festivitate părintele consilier Cristian-Alexandru Barnea, părintele Constantin Simiraș, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași și doamna prof. Denisia-Elena Mănoiu, inspector pentru disciplina Religie din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași.
(Pr. Dr. Andrei-Nicușor Carcea, inspector eparhial pentru învățământul preuniversitar în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor)